Polițiștii din Vâlcea au fost sesizați sâmbătă cu privire la amplasarea unei bombe la un eveniment privat din localitatea Măciuca, unde are loc nunta liderului AUR George Simion cu Ilinca Munteanu.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca, a fost amplasată o bombă, relatează Mediafax.
La fața locului se deplasează polițiștii din Vâlcea și pirotehniștii din cadrul Serviciului Român de Informații, pentru efectuarea de verificări.
Surse judiciare susțin că amenințarea vizează locul în care are loc nunta liderului AUR.
George Simion se căsătorește, sâmbătă, cu Ilinca Munteanu. La eveniment, care are loc în satul Oveselu, din comuna Măciuca, județul Vâlcea, sunt așteptați peste 10.000 de oameni. Invitații vor savura tocană de vânat preparată într-un ceaun de două tone, grătar de berbecuț și porc, dar și mititei.