A intrat în vigoare noua Lege Graffiti. Cei care desenează pe zidurile din spațiile publice, fără autorizație, riscă de acum înainte amenzi de 12 ori mai mari, până la 6.000 de lei. Grafferii spun că nivelul sancțiunilor este nejustificat de mare.
Autorii de graffiti riscă sancțiuni de până la 6.000 de lei
Noua lege prevede că grafferii, cei care realizează grafitti, pot fi amendați de Poliție cu sume cuprinse între 3000 și 6000 de lei, față de maximum 500 de lei până acum. În plus, cei surprinși de polițiști vor avea la dispoziție 15 zile pentru a aduce peretele la aspectul inițial, relatează euronews.ro
Cage este un graffer celebru în România. El consideră că amenzile nu sunt deloc rezonabile.
„Un oraș care nu are graffiti este un oraș mort. Tu, ca autoritate locală, ar trebui să colaborezi într-un fel sau altul cu artiștii care fac graffiti. Nu poți generaliza pentru cinci-șase copii care n-au educație necesară, care vin și mâzgălesc monumente istorice. Nu poți generaliza că toată lumea face același lucru”, spune CAGE – Manager Sweet Damage Crew.
Și în România, la fel ca în țările Uniunii Europene, există spații special amenajate pentru grafferi. Acum sancțiunile dure au ajuns și la desenatorii români. De exemplu, un graffer din Berlin a primit o amendă de 7.000 de euro, după ce a desenat un zid întreg unde nu avea aprobare.