Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar începând cu 1 august, impactul fiind în jur de 2 miliarde lei, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Marius Budăi, care a adăugat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul deja aprobat.
„Astăzi, Ministerul Muncii a propus spre dezbatere Guvernului şi au fost şi aprobate trei ordonanţe de urgenţă. Prima ordonanţă de urgenţă se referă la majorarea începând cu 1 august a salariilor lucrătorilor din mediul bugetar, acei lucrători care nu erau la nivelul din 2022. Majorarea constă în acordarea unei pătrimi din diferenţa aflată în plată şi nivelul prevăzut în Legea 153 pentru anul 2022”, a precizat Budăi, după şedinţa Executivului, relatează Agerpres.
El a menţionat că, în general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei pentru un angajat. Personalul medical şi ceilalţi angajaţi care au atins pragul pentru 2022 nu vor primi această majorare, a explicat ministrul.
„În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”, a afirmat Marius Budăi.
Ministrul a subliniat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul de stat deja aprobat.
„Impactul bugetar este în jur de 2 miliarde lei, undeva la 2,1 miliarde lei, dar nu este trecut un impact bugetar suplimentar din cauza a ceea ce v-am spus, pentru că se face cu încadrarea în cheltuielile bugetare deja aprobate. Este articol separat în ordonanţa de urgenţă. Ştiţi foarte bine că s-au blocat angajările pentru semestrul al doilea din anul 2022, la început de an au fost bugetate acele posturi vacante, deci avem o economie şi se pot încadra aceste cheltuieli”, a spus Budăi.
Potrivit acestuia, sunt vizate de această majorare în jur de un milion de persoane.
„Din cei 1,2 milioane de bugetari trebuie să scădem personalul medical şi acele pe categorii de persoane care deja sunt la nivelul din 2022”, a completat ministrul Muncii.