După declarația Primăriei Sibiu referitoare la procesul cu ”Budi Bar” - Proprietarul barului spune că Primarul nu prezintă corect faptele

La finalul ședinței Consiliului Local de ieri, 25 august, Primarul Astrid Fodor a făcut mai multe comentarii la o plângere a unui locuitor din Gușterița, nemulțumit de tergiversarea demolării unei construcții ilegale. Primarul a declarat că Primăria se află într-o situație asemănătoare cu barul din Parcul Sub Arini, cunoscut în oraș sub numele de „Budi Bar”.

„Pentru barul din Parcul Sub Arini cred că ne judecăm de 15 ani. Avem nu mai știu câte procese câștigate și tot nu putem să-l demolăm, pentru că există mereu alte tertipuri care le găsesc părțile adverse și prin care obțin încă o amânare și un nou proces. Sper că în toamna aceasta vom avea ultimul proces, și cred că-l vom câștiga”, a spus Astrid Fodor.

Ioan Banciu, proprietarul firmei Classic Srl, care a construit și administrează barul din parc, susține însă că Astrid Fodor nu a prezentat corect faptele. ”Ne judecăm din 1998. Primăria mi-a aprobat schimbarea destinației terenului și mi-a dat autorizație de construire, apoi m-a dat în judecată. Am avut câștig de cauză”, declară Banciu, care spune că are documente care arată că dreptatea este de partea lui.

După declarația Primăriei Sibiu referitoare la procesul cu ”Budi Bar” - Proprietarul barului spune că Primarul nu prezintă corect faptele

”Budi Bar” este o locație bine cunoscută pentru sibieni. Atât ei, cât și turiștii care ajung la barul din parc au păreri în majoritate pozitive. „Bere bună, oameni cool”, „Aici găsești cea mai bună bere”, „Un loc liniștit unde te poți relaxa în pace”, „O locație plăcută cu gust și servire pe cinste”, „Bună să bei o bere rapidă în zilele călduroase de vară”, „O locație cu prețuri modeste, animată și cu bere ieftină”, sunt doar câteva din zecile de recenzii.

Numele barului vine de la faptul că a fost construit pe locul fostei toalete publice din parcul Sub Arini.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică