Ploile torențiale din ultimele ore au inundat zeci de case și drumuri din România.
În Prahova a fost cod roşu de vijelie pentru o oră, iar toată Valea Prahovei s-a scufundat în ape. Scene apocaliptice au fost şi în judeţul Buzău, unde bucăţile de gheaţă căzute din văzduh depăşeau mărimea ouălor de găină, relatează observatornews.ro
La lăsarea întunericului, în Capitală parcă a venit Apocalipsa. Sute de fulgere au brăzdat cerul, iar tunetele asurzitoare au răsunat în toate colţurile Bucureştiului. O ploaie torenţială, care a durat zeci de minute a acoperit străzile cu apă, iar vântul puternic a pus mai mulţi copaci la pământ. Mai multe autoturisme au fost avariate.
Autorităţile au trimis şi un mesaj RO-Alert prin care i-a avertizat pe oameni să nu iasă din case şi să evite orice deplasare inutilă. Pompierii bucureşteni au primit zeci de apeluri pe tot parcursul nopţii pentru degajarea copacilor căzuţi pe carosabil sau pe maşini şi pentru demontarea schelelor aflate în pericol să cadă.
Oamenii surprinşi în mijlocul furtunii au fost udaţi până la piele. Unii dintre ei s-au descălţat şi au luat-o pe jos pe trotuarele acoperite cu apă. De altfel, toată Valea Prahovei a fost inundată. Mulţi şoferi au rămas cu maşinile în drum şi nu şi-au mai putut stăpâni furia.
Femeie: Am rămas în apa aia şi au venit TIR-urile şi au dat apă peste noi şi ne-a terminat de tot. A băgat apă în ea, înăuntru.
Vijelia a lovit puternic şi în judeţul Buzău. Aici, grindina, de dimensiunea ouălor de găină, a făcut prăpăd. Mai multe maşini s-au ales cu parbrizurile sparte, iar acoperişurile unor case au fost pur şi simplu ciuruite. Oamenii îşi numără acum pagubele, după ce furtuna le-a distrus tot ce mai aveau mai de preţ prin gospodării.
La Timişoara nu a fost furtună, dar o ploaie zdravănă a creat suficiente probleme în trafic. În zona Calea Șagului maşinile au înaintat cu greu din cauza apei care acoperea carosabilul. Pe o stradă din cartierul Fratelia circulaţia tramvaielor a fost întreruptă, iar garniturile retrase în depou.
Furtuna a făcut pagube şi în municipiul Braşov. Un copac a fost rupt de vântul puternic şi s-a prăbuşit peste clădirea punctului de acces şi pe poarta Spitalului Mârzescu.
În localitatea maramureşană Borşa, o viitură puternică a măturat complet străzile. Peste 10 gospodării au fost inundate şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Furtuna le-a dat bătăi de cap şi salvatorilor. O autospecială a pompierilor a ajuns în şanţ după ce şoferul nu a mai văzut nimic prin parbriz din cauza ploii torenţiale.
Pompierii au intervenit şi pe Transalpina, în judeţul Alba. O viitură a purtat mai mulţi bolovani şi câţiva copaci pe şosea, iar traficul rutier a fost blocat complet. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Codurile galbene şi portocalii de vreme rea expiră în această dimineaţă, la ora 10:00. Temperaturile vor reveni la cele normale pentru această perioadă în mai toate zonele ţării.
Știți numai sa panicați lumea, voi nu ați mai văzut furtuni.