DNA cu ochii pe Posta Română - Sunt controlate dosare vechi de peste 30 de ani

Poşta Română a primit o solicitare de documente din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), toate cu circuit intern, pentru verificarea unor informaţii cu vechime de peste 30 de ani, precizează operatorul naţional de servicii poştale.

„În urma unor informaţii apărute în spaţiul public, Poşta Română face câteva precizări: operatorul naţional de servicii poştale a primit o solicitare de documente din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, toate cu circuit intern, pe care le vom transmite instituţiei solicitante. Compania îşi respectă toate obligaţiile impuse prin lege şi gestionează cu atenţie şi seriozitate toate proiectele pe care le realizează. Totodată, Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată şi este deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa. Poşta Română, una dintre cele mai mari companii deţinute de statul român, este o entitate verificată în mod frecvent de către instituţiile de control şi considerăm fireşti aceste demersuri. Menţionăm că o parte dintre documentele solicitate recent de DNA au o vechime de peste 30 de ani”, se arată în comunicat, relatează observatornews.ro

Directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR), Valentin Ştefan, a declarat, miercuri, într-o intervenţie la Digi24, că cerinţele DNA vizează angajările făcute în ultimii 34 de ani, nu doar cele din ultimul an.

„Sunt contracte încheiate în 1988, în 2002, 2015, 2019 şi evident în 2021 şi cred ceva şi din 2022, dar nu sunt sigur. Astfel de solicitări din partea instituţiilor statului vin la Poşta Română în mod frecvent. Tot din partea DNA a venit o solicitare, acum câteva luni şi au ridicat şi documente, majoritatea cu caracter extern. În legătură cu solicitarea venită săptămână trecută, noi strângem acum documentele pentru a le pune la dispoziţia procurorilor cât mai repede. Cred că astăzi, mâine le vom aduna şi le vom trimite către dânşii. Nu am auzit că va fi audiat cineva deocamdată se strâng documentele, iar multe dintre informaţiile solicitate nu au obiect, adică nu există în cadrul companiei. Sunt unele contracte care nu s-au încheiat. Angajările sunt din ultimii 34 de ani, după cum am spus, şi vizează vrei 20 de persoane, majoritatea angajate înainte ca eu să vin în companie. Legat de deplasări, sunt până în zece deplasări în străinătate pe care le-am făcut anul trecut şi anul acesta, dar şi acestea sunt pe baza Memorandumului aprobat de Guvernul României prin care noi ne dorim să internaţionalizăm Poşta Română, să o conectăm la tot ce înseamnă business global”, a explicat Ştefan.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale. În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică