FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim

Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, mulți dintre locuitorii țării invadate de ruși s-au îndreptat spre România. O mare parte dintre refugiați au privit țara noastră ca pe o zonă de tranzit, însă unii dintre ei au ajuns să se stabilească aici.

De la începutul conflictului din Ucraina și până în prezent, la nivelul Serviciului pentru Imigrări al Județului Sibiu au fost eliberate 1591 de permise de ședere pentru cetățeni ucraineni beneficiari ai mecanismului de protecție temporară al Uniunii Europene. 1347 de persoane dintre aceștia și-au declarat adresa pe raza județului Sibiu.

”La momentul solicitării permisului de ședere, beneficiarul protecției temporare prezintă  dovada adresei unde locuiește în România, numai dacă acest lucru este posibil. Protecția temporară poate fi acordată de către orice structură teritorială de imigrări, fără ca solicitantul să fie obligat, sau condiționat, să se adreseze doar structurii de pe raza județului unde locuiește”, precizează Inspectoratul General pentru Imigrări.

Protecția temporară este un mecanism de urgență al UE care este activat în cazul unui flux masiv de refugiați. Sistemul de protecție temporară permite persoanelor strămutate să se bucure de drepturi armonizate în întreaga Uniune Europeană. Adulții se bucură de dreptul de ședere, acces la locuință, la piața forței de muncă, la asistență socială și medicală, iar copiii și adolescenții neînsoțiți au dreptul la tutelă legală și acces la educație.

Ultima oră