Meteorologii ne anunță că în ultimele două săptămâni de vară vom avea parte de temperaturi ridicate, la fel ca și prima săptămână de toamnă, iar apoi vremea începe să se mai răcească și să devină normală pentru luna septembrie.
22 – 29 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice și estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea de sud-vest a țării, dar mai ales în zona de munte aferentă, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi deficitare.
29 august – 5 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în est și sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile vestice, dar și local deficitare în cele estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
5 – 12 septembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
12 – 19 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, mai ales în estul și sud-estul țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile vestice, nordice și nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.