Un șofer angajat la Tursib, societatea de transport public a Sibiului, a închis ușile autobuzului pe care îl conducea în fața unui copil de numai un an și părinților acestuia. Micuțul era transportat într-o mașinuță electrică, iar la îmbarcarea în autobuz, i-a fost interzis accesul. Familia a fost nevoită să aștepte următoarea cursă pentru a ajunge acasă. La capăt de linie, când s-au dat jos, au dat nas în nas cu șoferul care nu i-a lăsat să urce în autobuz. Reacția acestuia față de părinți a fost una incredibilă: „Ce să caute cu mașinuța, că doar nu e handicapat?”, le-a spus acesta călătorilor.
N-au fost lăsați să urce în autobuz
O femeie a povestit, pentru Ora de Sibiu, cum nu a putut călători cu un autobuz Tursib din cauză că fiul ei, în vârstă de 1 an, utiliza o mașinuță electrică destinată transportului copiilor. Aceasta spune că se afla cu băiețelul și cu soțul ei în stația de pe Șoseaua Alba Iulia, din zona benzinăriei Petrom. A vrut să urce în autobuzul 8, iar șoferul nu a lăsat-o să intre. Cei trei călători au fost nevoiți să aștepte următoarea cursă pentru a putea ajunge acasă.
„Joi, 18 august, în jurul orei 22:20, în stația de la benzinăria Petrom de pe Șoseaua Alba Iulia, șoferul autobuzului Tursib 8 a oprit în stație și a refuzat să mă ia în autobuz. Mă aflam cu soțul și cu fiul nostru de 1 an, care se afla într-o mașinuță electrică pentru copii. Un asemenea gest mi se pare inuman și ilegal, atât timp cât pe autobuz nu se află niciun semn care să interzisă îmbarcarea cu un mijloc de transport pentru copii. Din contră, toate mijloacele de transport pentru copii sunt permise. Eu am înlocuit căruciorul cu mașinuța electrică”, povestește sibianca.
„Șoferul m-a întrebat dacă copilul e handicapat”
Femeia, soțul și copilul au fost nevoiți să aștepte după următorul autobuz pentru a putea ajunge acasă. De această dată, alt șofer le-a permis accesul cu mașinuța electrică. Cei trei au mers până la capătul de linie, în stația Zăvoi, acolo unde au dat nas în nas cu șoferul care le-a interzis să urce în autobuz.
„Am luat următorul autobuz și l-am văzut pe șofer în capătul stației de pe strada Zăvoi. L-am întrebat dacă are copii, încercând să aflu gestul lui inuman și de nesimțire și mi-a spus că are trei copii. Cu trei copii acasă și să refuzi îmbarcarea unui copil de 1 an pentru motivul că se află în mașinuța electrică… I-am spus că ar trebui să îi fie rușine că nu a lăsat un copil de un an să urce, la care mi-a răspuns: <<ce să caute cu mașinuța în autobuz că doar nu e handicapat?>>. Prin absurd, ferească Dumnezeu, dacă copilul ar fi avut probleme locomotorii? Știa el dacă copilul e sănătos sau nu? Poate vine o altă mămică cu un copil care chiar are o problemă locomotorie și i se refuză îmbarcarea în autobuz pentru simplul fapt că nu se află în cărucior cu rotile și încearcă să îi facă viața mai fericită copilului transportându-l în alt mijloc de transport. Mi se pare strigător la cer că aceste specimene lucrează cu oamenii și își bat joc de ei pe banii lor. Menționez că la ora aia autobuzul era gol, erau maxim 5-6 persoane înăuntru și nu ar fi deranjat pe nimeni o mașinuță electrică pe mărimea unui copil de 1 an. Nu scrie niciunde că e interzis accesul cu mașinuțe electrice, ci, din contră, în regulament scrie că te poți urca în autobuz cu orice mijloc de transport pentru copii”, spune sibianca.
Femeia a făcut reclamație la Tursib, iar acum așteaptă soluționarea acesteia. Ea spune că va acționa în instanță dacă nu se vor lua măsuri pentru a evita astfel de evenimente în viitor.
Ora de Sibiu a cerut un punct de vedere și din partea reprezentanților societății de transport Tursib. Revenim cu detalii!