zeci de afaceri ”la cheie” scoase la vânzare în sibiu - predomină apartamentele în regim hotelier

În ultimele luni, proprietarii a zeci de afaceri diverse – de la service-uri auto la saloane de înfrumusețare, restaurante, bistro-uri și baruri din centrul Sibiului, precum și complexe turistice din apropierea Sibiului – au hotărât să renunțe la ele și să le scoată la vânzare. Cele mai multe dintre oferte sunt cele pentru apartamentele în regim hotelier. 

zeci de afaceri ”la cheie” scoase la vânzare în sibiu - predomină apartamentele în regim hotelier

O parte dintre afacerile din Sibiu care sunt scoase la vânzare sunt „afaceri de familie”, ai căror proprietari au hotărât să renunțe din cauză că s-au mutat în alt oraș sau în altă țară. Acesta este cazul  Oanei Rogojeanu de la „Slim Smart”, care locuiește acum în București și nu mai poate aloca timpul necesar programărilor și clienților, deși salonul este profitabil.

„Noi vindem afacerea din motive personale. Ne-am propus de la bun început să nu avem angajați și m-am ocupat eu de salon – am specializare în estetică.  Am făcut-o cu succes o jumătate de an de zile, aveam și liste de așteptare, însă acum merg des la București și nu mai am același timp disponibil. Suntem conștienți că prețul pe care îl cerem pentru afacere este puțin scump, însă am investit foarte mult în aparatură”, spune Rogojeanu, care consideră că dacă scotea la vânzare afacerea înaintea izbucnirii războiului din Ucraina ar fi vândut-o demult.

zeci de afaceri ”la cheie” scoase la vânzare în sibiu - predomină apartamentele în regim hotelier

Tot din motive personale, proprietarul a două restaurante situate în centrul Sibiului – unul cu specific vegan, vegetarian, mediteranean și tradițional, iar celălalt cu bucătărie asiatică, respectiv sushi, a decis să le vândă. Acesta urmează să se mute în Finlanda cu familia și a scos cele două afaceri la vânzare.

Lipsa turiștilor afectează afacerile de ”ospitalitate”

Zeci de afaceri de ”ospitalitate” – apartamente închiriate în regim hotelier – sunt postate pe platformele online de vânzări. Agentul imobiliar Marius Florian ne-a explicat care sunt cauzele creșterii numărului afacerilor de acest gen scoase la vânzare. „Nu sunt turiști. Proprietarii le-au luat ieftin – majoritatea pe credit -, le-au înfrumusețat „la vedere”  și acum vor preț dublu. Au funcționat în regim hotelier foarte bine înainte de pandemie când turiștii străini acceptau condițiile. În prezent, s-a mărit numărul căminelor în regim hotelier, adică spații mai mari cu mult mai multe camere și cu parcare. O mare parte dintre apartamentele în regim hotelier din Centrul Sibiului, nu au parcare, un dezavantaj pentru cei care vor să se cazeze”, spune Florian.

Proprietarul unui asemenea business, Emil Ardelean, vede afacerea ca fiind totuși una profitabilă, însă spune că managementul ei cere timp și oameni. Din lipsa celor două resurse, acesta a postat anunț cu vânzarea afacerii. Patronul unui bistro din apropierea centrului vechi a fost și el la un pas să vândă afacerea din motive similare – lipsa de personal, o problemă cu care se confruntă mulți patroni din domeniul HORECA. Între timp, în cazul lui problema s-a rezolvat, iar afaceristul a reușit să-și păstreze afacerea.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică