Rupt de beat, a ajuns cu mașina în câmp la Biertan - Șoferul avea o alcoolemie de 1,83 la mie
foto: arhivă

Un medieșean s-a urcat bătut la volan și, în Biertan, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în câmp. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,83 la mie.

„La data de 16 august a.c., în jurul orei 20,30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din comuna Biertan, un medieșean în vârstă de 37 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se pe câmp. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

Ultima oră