Primăria Sibiu răspunde – Procesul cu Prefectura nu afectează lucrările la stadion

În răspunsul la solicitarea de informații în legătură cu procesul intentat de Prefectura Sibiu, Primăria Sibiu spune că autorizația de demolare a cărei anulare este cerută de Prefectură a fost emisă legal.

Detalii despre situația creată în jurul renovării din temelii a Stadionului Sibiu  în Gâlceavă administrativă pentru construcția noului stadion. Prefectura a dat în judecată Primăria Sibiu

”Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr. 2449/85/2021, Instituția Prefectului a solicitat instanței de judecată să dispună anularea Autorizației de desființare nr. 2/10.01.2020 emisă pentru „Desființare peluză, tabelă scor, anexe degradate și gard împrejmuire la Stadionul Municipal Sibiu”. În motivarea cererii Prefecturii, se arată faptul că autorizația a fost emisă în lipsa unor extrase de carte funciară pentru construcții imobile situate în incinta stadionului, aflate în proprietatea Statului Român și administrarea Clubului Sportiv Municipal Sibiu”, spune răspunsul Primăriei.

”Acțiunea Instituției Prefectului a fost însă respinsă de Tribunalul Sibiu la data de 17.06.2022, Primăria Sibiu arătând că autorizația de desființare a fost emisă în baza unor extrase de carte funciară și a unor planuri cadastrale care atestă dreptul de proprietate exclusivă al Municipiului Sibiu. Această acțiune poate fi supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, hotărârea instanței nefiind comunicată până la acest moment”, precizează Primăria.

”Precizăm că acest proces nu afectează lucrările de modernizare a Stadionului Municipal deoarece, la data introducerii acțiunii de către Instituția Prefectului, lucrările care fac obiectul autorizației de desființare erau deja finalizate”, precizează Primăria.

Ultima oră