Dasha, în vârstă de 17 ani, este una dintre miile de fete care au fugit din Ucraina. Pe numele său complet, Daria Tsnsienko, a venit în România pe 17 aprilie, împreună cu mama sa, Anna, dar și sora ei de 14 ani, Alvetina. Cele 3 au ajuns la Sibiu unde fac din oraș o casă temporară (neoficial, estimările ar ajunge la 5.000).
Cele 3 nu vor uita niciodată dimineața zilei de 24 februarie 2022, când a început invazia Rusiei în Ucraina sau „operațiunea specială militară”, așa cum o numește Putin. Doar ce se pregătea de școală, când mama ei a anunțat-o că a început războiul.
Credeam că glumește, cum ar putea un război să înceapă în 2022, e imposibil”, își amintește Dasha. A deschis telefonul și a citit știrile de pe Instagram, despre explozii și cozi de mașini cu oameni care plecau, notează presshub.ro.
„După aia am luat o pătură și m-am pus pe pat, am vrut doar să dorm iar. Părinții mei se uitau la știri și nu știau ce să facă, pentru că mulți oameni ziceau că e prea târziu să mergem undeva. Să mergem la rude din alte orașe era prea periculos, poate erau tancuri pe stradă, armata rusă nu știam unde e, poate ne invadează pe apă, pe pământ. Nu știam cum se întâmplă un război, acum știm.”
„Am început să ne interesăm dacă sunt subsoluri sau buncăre în zona noastră”, iar cei patru s-au dus acolo alături de bunică, cățelul Tedy, un spitzel, și o mătusă.
„În subsol erau mulți oameni cu copii și animale, nu era curat, era frig și toată lumea era speriată. Era o bucată de lemn pe care au pus-o pe jos și au luat pături de acasă și acolo au stat copiii și bătrânii. Toată lumea verifica știrile”, își amintește Dasha, care în timpul ăla a ținut legătura pe telefon, cu prieteni cunoscuți în tabere din diferite orașe ucrainene.
„Am avut și prieteni în Rusia. Mi-a scris cineva, «Dasha, ce faci?», i-am zis că sunt la subsol, că am prieteni care au văzut rachete, că sunt speriată. Iar el mi-a zis să aștept puțin, că Putin o să facă lucrurile bine, că o să ne salveze de naziști.
Știu că propaganda e mare acolo, dar nu știu cum pot oamenii să nu vadă adevărul, e nebunesc”, spune Dasha care, înainte, nu era preocupată de politică, dar a fost foarte supărată când Crimeea a fost anexată. Apoi Luhansk și Donetsk.
4 zile petrecut la subsol
După ce au petrecut 4 zile la subsol, mama fetelor a luat decizia de a merge în satul Tatarbunar, acolo unde locuiesc părinții ei. Sperau să găsească liniște, dar nu a fost așa. La scurt timp, o fabrică cu chimicale din apropiere a fost bombardată și fetele au plecat imediat către Republica Moldova.
În Chișinău au poposit o lună de zile și au început să facă voluntariat imediat ce au ajuns acolo. A întâlnit acolo oameni veniți din Mariupol, Harkov, Irpin, mulți dintre ei supraviețuitori la rachete și dărâmături.
A vorbit puțin cu ei, însă nu le știe poveștile. Știe doar că aveau la ei documentele, fără haine sau bani.
Tot la Chișinău, Dasha a trăit probabil cel mai urât moment din toată experiența de până atunci. Într-o zi, de pe un grup pe Viber, a aflat că Vanya, un prieten din Harkov, mai mare decât ea cu un an și pe care îl întâlnise într-o tabără de vară, „e mort din cauza rușilor”.
Apartament gratis la Sibiu
Chișinăul a fost una dintre destinațiile spre care s-au îndreptat cele mai mari valuri de refugiați ucraineni, iar Dasha a văzut cum un apartament care până atunci ar fi putut fi închiriat cu 300 de dolari pe lună, în câteva zile s-a dublat la preț. E și unul dintre motivele pentru care familia sa a decis să meargă mai departe, spre România.
„Eliza, prietena mea cea mai bună, venită înaintea mea în România, a scris pe un grup de noi, iar Eugene Vovk, care ajută refugiații ajunși în Sibiu, a găsit un apartament pentru noi trei, gratis. Nici nu-mi venea să cred, cum adică un apartament gratis pentru ucraineni? E imposibil!”.
Îmi spune că, de când au ajuns aici, încearcă să păstreze o rutină: trezit, mic-dejun, mai vizitează Sibiul, mai face voluntariat, împreună cu sora sa, la Centru de Primire și Distribuire Donații din Cisnădie, organizat de Sorin Boica, care e neobosit în ajutorul dat ucrainenilor din județ.
Aici a cunoscut-o pe Anca, voluntară și ea, care a dus-o pe Transfăgărășan, și care, uneori, le aduce din propria grădină, cartofi și castraveți.
„Românii au fost foarte buni cu noi. Odată, am mers la farmacie și aveam nevoie de medicamente, că sora mea avea niște probleme. Am vorbit puțin în engleză și ne-au dat gratis! Wow, chiar se întâmplă?!”.
Are prieteni răspândiți și în Bulgaria, care îi povestesc că acolo sunt mulți pro-ruși și nu le e atât de bine.
Ne plimbăm spre strada principală din oraș, când Dasha îmi povestește toate astea, și mai că o entuziasmează concertul de muzică metal care se ține timp de trei zile în Piața Mare a Sibiului. Însă își amintește repede că nu ar putea să meargă nici dacă și-ar permite biletul.
Și ea, și sora, și mama evită cât pot locurile cu muzică puternică în boxe și jocurile de lumini. I s-a întâmplat să o ia panica cu câteva săptămâni în urmă când, duse de Anca de la centrul Cisnădie, să facă voluntariat în cadrul maratonului Sibiu, au tresărit auzind bubuitul de start de la începutul cursei.
Acum, fetele se află încă la Sibiu și așteaptă să vadă în ce parte o va lua viața lor. Dasha dorește doar să își facă prieteni la Sibiu.
„Sincer, eu voiam doar să găsesc prieteni noi aici, nu să fac neapărat școală”, recunoaște fata. Doar ce a terminat clasa a 10-a la liceu (în Ucraina, învățământul secundar superior cuprinde 11 clase).
Până va afla ce o să se întâmple cu educația ei formală, Dasha continuă online lecțiile de chineză, pe care le-a început în urmă cu 2 ani, iar în curând o să aibă și un examen. În plus, când nu e obosită, continuă să caute oameni online cu care să își exerseze chineza.
„Unii nu mai cred că e război, cred propaganda rusească, iar eu le povestesc ce îmi zic prietenii mei rămași în Ucraina, despre soldați ruși care trag în mașini, cum în teritoriile ocupate de ei nu le-au permis să plece în afara țării. Unii zic, «ok, nu o să mai susțin Rusia de acum». Măcar o persoană și-a schimbat părerea”.