ips teodosie

Klaus Iohannis întrerupe slujba oficiată de ÎPS Teodosie, de Ziua Marinei. Președintele României a sosit în Portul Constanța, iar Teodosie s-a oprit: „Răspund în fața lui Dumnezeu”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Portul Constanţa exact când ÎPS Teodosie oficia slujba religioasă.

Astfel, microfonul înaltului prelat a fost oprit pentru întâmpinarea preşedintelui.

După sosirea președintelui, ÎPS Teodosie şi-a continuat slujba religioasă, aproximativ cinci minute, dar fără sunet.

ÎPS Teodosie s-a supărat şi a părăsit locul în care avea loc ceremonia.

„Nu știm de ce au făcut asta. Răspund înaintea lui Dumnezeu. Mi-au dat 17 minute, ceea ce… și mai aveam timp”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, la Antena 3, în momentul plecării.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, de asemenea, că e pentru prima dată când i se opreşte microfonul în timpul unei slujbe.

Un alt incident de Ziua Marinei a avut loc înainte de sosirea președintelui la Constanța: un tânăr care a venit la manifestările din port a leșinat și a fost preluat de un echipaj al Ambulanței Constanța pentru a-i acorda primul ajutor, în prezent starea sa fiind stabilă.

Momentul în care Teodosie este oprit, după ceremonia care a durat peste 10 minute, poate fi vizionat la minutul 18:30.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică