Vedere redată la zeci de nevăzători cu ajutorul unui implant revoluționar din colagen de porc

Implanturile oculare realizate din colagenul de porc au redat vederea a 20 de persoane care sufereau de orbire sau de deficienţe severe de vedere.

Cercetătorii de la Universitatea Linköping din Suedia şi de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Teheran au lucrat în ultimii doi ani cu 20 de pacienţi din Iran şi India care aveau leziuni la cornee, stratul protector exterior al ochiului. Dintre aceşti pacienţi, 14 erau orbi, raportează Insider, relatează Mediafax.

Echipa de cercetare a folosit proteinele din pielea de porc pentru a crea un material care ar ajuta la îngroşarea şi protejarea corneei ca să restabilească vederea, a declarat Neil Lagali, coautor al studiului şi profesor de oftalmologie experimentală la Universitatea Linköping, pentru NBC News.

Implantul ocular rezultat a fost atât de eficient încât trei dintre pacienţi au avut o vedere perfectă după operaţie, iar 19 din cei 20 de pacienţi au avut cel puţin o oarecare îmbunătăţire a vederii. După doi ani de monitorizare, organismul pacienţilor nu a respins ţesutul. Pacienţii nu au avut alte complicaţii şi efecte secundare, deşi unii au avut mai multe îmbunătăţiri ale vederii decât alţii.

Anterior, transplanturile de cornee se făceau cu ţesut uman prelevat de la donatori voluntari de organe după ce aceştia au murit. Dar, ca şi în cazul altor organe donatoare umane, ţesutul era insuficient în comparaţie cu numărul de pacienţi care aveau nevoie, ceea ce a determinat cercetătorii să caute o soluţie.

Ei au descoperit că aportul bogat de colagen, un tip de proteină extrasă din pielea de porc ar putea fi folosit pentru a crea un hidrogel care să acţioneze în mod similar cu corneea.

„Colagenul din pielea de porc este un produs secundar din industria alimentară”, a declarat Lagali pentru NBC News. „Acest lucru îl face disponibil pe scară largă şi îl face mai uşor de procurat”.

Porcii au fost de curând indicatorii pentru alte transplanturi potenţiale la pacienţi umani, cum ar fi rinichii şi inima – ingineria genetică a făcut posibilă schimbarea moleculelor din celulele de porc pentru a preveni un răspuns imunitar şi respingerea organelor la pacienţii umani.

Avertismentul cercetării este că poate să nu fie eficient pentru toate tipurile de transplant de cornee, deoarece implantul se concentrează pe o anumită parte a corneei.

Dar ar putea fi „revoluţionar” pentru persoanele care, la fel ca şi pacienţii studiului ce suferă de keratoconus, o boala oculară degenerativă, bilaterală, progresivă, care duce la subţierea şi deformarea corneei, a spus dr. Marian Macsai, profesor clinic de oftalmologie la Universitatea din Chicago, care nu a fost implicat în acest studiu, într-un interviu pentru NBC News.

Echipa de cercetare intenţionează să-şi testeze în continuare rezultatele pe un grup mai mare de pacienţi şi, în cele din urmă, să obţină aprobarea procedurii de la autorităţile de reglementare. Implantul revoluţionar ar putea ajuta într-o zi toţi oamenii nevăzători.

Ultima oră

Comentariul meu