Poliția Locală cu ochii pe activitățile comerciale ilegale din Sibiu: S-au dat amenzi de 90.000 de lei

Printre atribuțiile Poliției Locale se regăsește și verificarea legalității activităților de comerț în relație cu avizele și autorizațiile emise de Primăria Sibiu.

În acest sens, acțiunile de verificare se efectuează constant. În primele 7 luni ale anului au fost verificate 806 societăți comerciale în următoarele zone: cartierul Vasile Aaron, zona străzilor cuprinse între Calea Dumbrăvii și Bulevardul Victoriei, cartierul Ștrand, complexul comercial Promenada Mall și Piața Mică, controalele urmând să continue și în alte zone ale orașului.

Au fost sancționate contravențional un număr de 139 de societăți comerciale, cu amenzi în cuantum de 90.000 lei, acestea reprezentând 17,24% din totalul societățilorcontrolate. Pentru 73 de societăți comerciale s-a dispus măsura complementară de suspendare a activității, iar pentru 26 societăți comerciale s-a dispus confiscarea veniturilor, în valoare totală de 7.233.100,99 lei, care se constituie venit la bugetul de Stat.

Sancțiunile au fost aplicate conform prevederilor OG 99/2000 preponderent pentru desfășurarea unui exercițiucomercial fără acord de funcționare emis de autoritățile locale, pentru desfășurarea activității comerciale în perioada suspendării activității și pentru împiedicarea sau obstrucționarea sub orice formă de către administrator sau de oricare altă persoană a organelor autoritățiloradministrației publice în exercitarea  atribuțiilor lor privind controlul comercial. Au fost de asemenea aplicate sancțiuni contravenționale conform prevederilor HCL nr.118/2016, pentru desfășurarea activității pe o suprafață mai mare decât cea înscrisă pe acordul de funcționare eliberat de Primăria Sibiu.

În acest moment, la nivelul municipiului Sibiu există 2.950 de acorduri de funcționare valabile, Primăria Sibiu emițând acorduri de funcționare doar pentru anumite tipuri de activități comerciale, în conformitate cu prevederile HCL 118/2016.  

Ultima oră