Sibianul care a furat bijuterii și aparate electrocasnice în valoare de peste 80.000 lei, arestat preventiv
foto: arhivă

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu au efectuat, marți, trei percheziții domiciliare în județele Sibiu și Alba în cadrul unui dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Oamenii legii au depistat atunci un sibian care, timp de zece zile, a dat mai multe spargeri și a furat bijuterii și aparate electrocasnice, creând un prejudiciu de 80.000 de lei. În cursul zilei de miercuri, el a fost arestat preventiv. 

În câteva zile, individul, ajutat de un complice, în vârstă de 34 de ani din Agârbiciu, a dat spargeri în mai multe case de unde a furat bunuri în valoare de 80.000 de lei. Cei doi au ajuns miercuri în fața instanței pentru a răspunde pentru faptele lor. Amândoi au fost arestați.

„În cursul zilei de 10 august, cei doi bărbați reținuți la data de 9 august și cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (trei acte materiale), respectiv complicitate la infracțiunea de înșelăciune, au fost prezentați unităților de parchet competente și instanțelor de judecată. Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a sibianului în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat. Aceeași măsură, arestare preventivă pentru 30 de zile, a fost dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Avrig și față de bărbatul în vârstă de 34 de ani, din Agârbiciu, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică