Bărbat beat și fără permis, la plimbare cu un moped cu numere false în Tălmaciu
foto: arhivă

Un bărbat din Tălmaciu „a împușcat” patru infracțiuni dintr-un foc. Omul s-a urcat pe un moped neînmatriculat, pe care erau aplicate numere false, deși nu avea permis de conducere. Mai mult, era și băut.

În 9 august, în jurul orei 14,30, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit un moped condus pe strada Văii de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

„Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește mopedul pe care bărbatul îl conducea, s-a constatat că este neînmatriculat sau neînregistrat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe vehicul este unul fals”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pe numele tălmăceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu.

Ultima oră