Un sibian cu permisul suspendat gonea pe autostradă cu 150 km/h - Polițiștii l-au prins
foto: arhivă

Polițiștii sibieni au desfășurat, marți, o amplă acțiune pe autostrada A1, pe segmentul dintre municipiul Sibiu și Miercurea Sibiului, pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere din cauza vitezei excesive. Cu ocazia acestei acțiuni, au depistat un sibian, care avea permisul suspendat, și care gonea cu 150 km/h pe autostradă. 

„În jurul orei 14,30, polițiștii au oprit un autoturism  condus pe direcția Sibiu – Deva cu viteza de 150 km/h de către un sibian în vârstă de 26 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul sibianului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Astfel, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică