Se trece la economie - Marile magazine din Europa reduc programul de funcționare

Se trece la economie! Marile magazine din Europa reduc programul de funcționare, în timp ce la facturile la energie strâng cu ușa marii retaileri.

Şefii companiilor de utilităţi şi oficialii guvernamentali i-au îndemnat pe cetăţeni şi companii să reducă consumul de electricitate şi să pună la punct planuri de rezervă, astfel încât să fie mai puţin dependenţi de importurile de gaze, dacă vor apărea probleme în aprovizionare din cauza războiului din Ucraina, scrie Reuters, preluat de Digi24.

Subsidiara din Austria a grupului internaţional de retail SPAR Group a decis să reducă intervalul de timp în care va fi iluminată publicitatea din vitrine şi exteriorul celor peste 1.500 de magazine pe care le deţine, a informat un purtător de cuvânt, mai scrie sursa citată de Agerpres. Graţie acestor măsuri, consumul de electricitate al retailerului va fi redus cu un milion de kilowaţi-oră pe an, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza care este suma de bani care va fi economistă astfel.

Luna trecută, şi directorul de la Leclerc a avertizat că cel mai mare retailer francez de produse alimentare ar putea reduce programul de funcţionare la magazinele sale, în cadrul unui pachet de măsuri de urgenţă destinat contracarării riscului întreruperilor în aprovizionarea cu electricitate. Anterior, rivalul francez Carrefour a semnat un document intitulat ‘EcoWatt Charter’ cu operatorul de reţea RTE, în ideea reducerii consumului de electricitate la magazinele sale în perioada în care cererea este la un nivel ridicat.

 

Ultima oră