Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a ajuns la Sibiu - „A dăruit sănătate celor care s-au rugat în fața ei”

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan și Mâna Sfântului Nichifor Leprosul au ajuns, la finalul săptămânii trecut, la Sibiu, la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului. Credincioșii sunt așteptați la închinare până duminică. 

La finalul săptămânii trecute, la biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului din Sibiu a ajuns Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan. Potrivit Mitropoliei Ardealului, este una dintre cele mai vestite icoane ucrainene în lumea Ortodoxiei pentru harul pe care îl revarsă asupra oamenilor. Alături de Icoana făcătoare de minuni, a sosit și Mâna Sfântului Nichifor Leprosul, sfântul fiind cunoscut ca mare vindecător de boli grave și incurabile.

„De la această icoană au venit spre oameni foarte multe vindecări de cancer și boli grele. Sunt cunoscute zeci de mărturii în ultimii 3 ani despre modul în care icoana a dăruit sănătate celor care s-au închinat și s-au rugat cu evlavie în fața ei”, transmite părintele Cătălin Dumitrean.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a ajuns la Sibiu - „A dăruit sănătate celor care s-au rugat în fața ei”

În această perioadă se va săvârși zilnic Taina Sfântului Maslu în Paraclisul de vară al bisericii „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului începând cu ora 17:00. Icoana și Mâna Sfântului Nichifor Leprosul vor rămâne la biserica de pe strada Dealului până pe data de 14 august, biserica fiind deschisă zilnic între orele 8 – 20.

Sursa: Mitropolia Ardealului

Ultima oră