VIDEO: Accidentul de duminică de pe Transfăgărășan, surprins de camera de bord - Impactul a fost violent

Accidentul de duminică de pe Transfăgărășan a fost surprins de o cameră de bord montată pe una dintre mașinile implicate. Potrivit imaginilor, impactul a fost foarte violent, iar totul s-a produs din cauza unui șofer care a intrat într-o depășire. 

În urma impactului de pe Transfăgărășan, opt persoane au fost evaluate medicale de echipajul SMURD ajuns la fața locului. O tânără în vârstă de 23 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că a fost dusă la spital. Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral. (MAI MULTE DETALII, AICI)

Cum s-a produs accidentul

Accidentul a fost surprins de camera de bord montată pe mașina conducătorului auto care circula regulamentar. Potrivit imaginilor, șoferul unui autoturism marca Audi, cu numere de Suceava, a ieșit din coloană și a intrat într-o depășire periculoasă. Acesta a pătruns pe contrasens, moment în care s-a izbit frontal de autoturismul care mergea regulamentar. 

În urma accidentului, traficul pe Transfăgărășan a fost paralizat. Oamenii au fost blocați pe drum timp de mai multe ore. „Este revoltător ce se întâmplă (în fiecare week-end) pe Transfăgărășan! Este, de-a dreptul, strigător la cer! În data de 6 august a.c., deplasându-mă din județul Argeș către județul Sibiu, am fost blocat timp de 2 ore și 47 de minute pe Transfăgărășan. Nu mergeam la admirat peisaje, ci, pur și simplu, voiam să mă întorc acasă. Am călătorit în 72 de țări până acum, dar așa ceva nu am văzut nicăieri!  Șirul de mașini se întindea mulți kilometri, oamenii își făceau treaba mică și mare la margine de drum, în mașini erau bebeluși, femei însărcinate… Sute, poate chiar mii de oameni blocați. Apoteotic! Post-apocaliptic”, a declarat un participant la trafic pentru Antena 3. 

Sursa video: Facebook/Accidente rutiere Romania 

Ultima oră