Util pentru șoferi: Cum păstrăm o temperatură mai scăzută în mașină pe timp de caniculă

Am intrat de câteva zile în luna august, însă în continuare vor fi temperaturi ridicate specifice sezonului de vară. Atunci când călătorești cu mașina, confortul tău și al familiei tale sunt cele mai importante, iar varianta ideală în aceste condiții este folosirea aerului condiționat.

Într-o zi cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, în interiorul unui automobil se pot înregistra chiar și peste 75 de grade Celsius. Asta în condițiile în care vehiculul a stat ore în șir în soare, informează ProMotor.

Pentru cei care au probleme cu instalația de climatizare sau dețin o mașină mai veche care nu are aer condiționat există soluții eficiente de răcorire. În cele ce urmează îți prezentăm câteva metode prin care poți să faci/să păstrezi răcoare în mașină în zilele toride de vară.

Folosește un parasolar

Pune un parasolar în dreptul parbrizului, însă nu uita să protejezi și luneta măcar cu un prosop dacă nu ai încă un parasolar. În acest fel, în interiorul mașinii se va păstra răcoare și, în plus, vei evita deteriorarea în timp a volanului, a planșei de bord și a tapițeriei, mai ales a celei din piele.

Parchează la umbră

De câte ori ai posibilitatea, parchează mașina într-un loc cu multă umbră, chiar dacă vei fi nevoit să mergi mai mult pe jos. Volanul nu se va încinge rău, iar bordul nu va emana căldura acumulată de la soare.

Acoperă tapițeria din piele

Ca să protejezi tapițeria, mai ales cea din piele, aceasta trebuie acoperită cu un prosop, un cearșaf sau cu un alt material textil, de preferat din bumbac. În același timp, specialiștii recomandă să ștergi scaunele și bancheta cu o cârpă umedă.

Pulverizează apă în interior

Înainte să te urci în mașina încinsă, pulverizează apă rece pe toate suprafețele din habitaclu. Umple cu apă rece o sticlă cu pulverizator și stropește volanul, planșa de bord, schimbătorul de viteze, maneta frânei de mână, mânerele, scaunele, etc. Poți să te stropești cu apă și pe tine și pe ceilalți pasageri.

Lasă portierele deschise

Dacă mașina a stat mult timp în soare, înainte de a te urca la volan, deschide larg ușile și lasă-le așa măcar 5 minute. În acest fel, aerul fierbinte va ieși din habitaclu, iar temperatura va scădea cu câteva grade.

Lasă aerul să intre în habitaclu

Pentru ca aerul să se ventileze lasă întredeschise două dintre geamurile laterale. Este recomandat să lași deschise măcar două geamuri, cel din stânga faţă şi cel din dreapta spate. Această metodă o poți aplica și în timpul mersului, cu condiția să rulezi cu viteză redusă.

Aerează cabina cu ușile și geamurile

Este o soluție considerată de mulți rudimentară, însă extrem de eficientă. Pentru asta trebuie să deschizi unul dintre geamurile mașinii, iar ușa de pe partea opusă o vei deschide și închide cu mișcări repetate și rapide timp de câteva zeci de secunde. Astfel, aerul fierbinte va fi împins afară din habitaclu și, astfel, se va răcori mai repede în maşină.

Folosește lavete umede

Pune lavete umede pe gurile de ventilație și pornește instalația de aer condiționat pe ventilație. Astfel, se va răcori mai repede în maşină. Lavetele se vor usca repede și va trebui să le îmbibi cu apă destul de des. Poți folosi și șervețele umede și chiar cuburi de gheață. Asigură-te că fantele gurilor de ventilație sunt reglate în sus.

Montează un ventilator portabil

Chiar dacă este posibil să stârnești hohote de râs în jurul tău, nu ezita să folosești un ventilator portabil electric de mici dimensiuni. Acesta se poate conecta la priza-brichetă a mașinii tale de 12 volți. Pentru a fi eficient, ventilatorul trebuie montat deasupra oglinzii retrovizoare sau sub aceasta.

Aplică folie pe geamuri

O soluție pentru reducerea căldurii în interiorul maşinii tale o reprezintă acoperirea geamurilor cu folie solară. Acestea asigură o protecție atât a tapițeriei, cât și a bordului mașinii. Asigură-te, însă, că folia folosită este omologată de RAR. O altă variantă sunt geamurile ionizate.

Ultima oră