baba alhassan, de la fc hermannstadt, cel mai marcator din liga 1 – mm stoica: "chiar e jucător bun"

Jucătorul lui FC Hermannstadt, Baba Alhassan a reușit o ”dublă” în partida cu FC Voluntari, scor 2-1. Baba a devenit cel mai bun marcat din Liga 1 după cele 4 etape disputate.

baba alhassan, de la fc hermannstadt, cel mai marcator din liga 1 – mm stoica: "chiar e jucător bun"

Alhassan, golgeterul Ligii 1 cu 4 reușite, a înscris două goluri superbe contra lui FC Voluntari. În minutul 23 a reluat din voleu, de la 14 metri, iar în minutul 34 a șutat imparabil, de la mare distanță.

Baba Alhassan, golgeterul Ligii 1

„E important că am marcat repede, apoi ne-am apărat bine. Mereu vreau să înscriu, mă bucur când sunt implicat. Vreau să am cifre bune. Am venit aici să marchez mult! Nu știu un număr exact. Am avut niște crampe, dar voi fi pregătit să joc meciul următor. Depunem efort, alergăm. Dacă păstrăm acest nivel va fi bine”, a spus Baba Alhassan, la Orange Sport, relatează gsp.ro

Întrebat dacă se gândește la un transfer la granzii Ligii 1, Alhassan a spus: „Nu știu ce se va întâmpla. Eu sper!”.

Cât despre campionatul favorit și idolul lui, atacantul lui Hermannstadt a numit Premier League și pe Yaya Toure, fostul mijlocaș de la Barcelona și City.

Alhassan, propus la pretendentele la titlu din Liga 1

Fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău (54 de ani) crede că Alhassan ar face față la CFR Cluj, FCSB sau CS Universitatea Craiova.

„Pe acest Alhassan l-am văzut când au jucat la Cluj cu Universitatea. M-a impresionat. Are forţă, tehnică, finalizează foarte bine. Ce mi-a plăcut foarte mult la el e acea reacţie când pierde mingea. Imediat vedem atitudine, preocuparea de a alerga să recupereze imediat. Îmi place foarte, foarte mult.

E un jucător care poate să joace la FCSB, CFR, Craiova, echipe care-şi propun câştigarea campionatului. Un băiat foarte serios, are toate calităţile să joace la cel mai înalt nivel”, a fost opinia lui Sabău, la Prima Sport.

Alhassan nu are loc la FCSB

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, apreciază calitățile lui Alhassan, dar transmite că nu are loc în garnitura lui Nicolae Dică.

„Chiar e jucător bun, nu doar că a marcat două duble. Nu e nicio discuție legată de el. Poate Craiova, poate CFR să îl ia. Al doilea gol mi-a plăcut mai mult. Execuția este excepțională. M-ar mira să o țină așa. Acum lumea își va lua măsuri în privința lui.

Pentru noi nu poate fi interesant. Noi l-am transferat pe Dulca, îi avem pe Edjouma, pe Olaru. E complicat, nu îi poți transfera doar de dragul de a-i aduce”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică