sibian băut și fără permis de conducere, prins pe strada vasile aaron - a fost reținut
foto: arhivă

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care s-a urcat băut la volan, fără să aibă permis de conducere, și a condus un autoturism în plină zi pe strada Vasile Aaron. 

În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 13:00, pe strada Vasile Aaron din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 55 de ani din Sibiu.

„Testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru a avut drept rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere iar autoturismul este neînmatriculat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere, iar în urma administrări probatoriului, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, în Centrul de Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere legală.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. nu e zi in care sa nu auzim (citim) „baut si nu deține permis de conducere iar autoturismul este neînmatriculat” dupa care nu mai stim nimic si ne tot miram in continuare.