reacția lui raed arafat după imaginile cu ambulanțe cu peste un milion de kilometri - ”urmează să luăm 1.200 de mașini noi”
FOTO - Arhivă

Ambulanțe vechi de peste 10 ani, cu un 1 milion de kilometri rulați. Fiecare județ din țară se confruntă cu această problemă.

reacția lui raed arafat după imaginile cu ambulanțe cu peste un milion de kilometri - ”urmează să luăm 1.200 de mașini noi”

Liderii sindicali spun că angajații de pe ambulanță își riscă viața în fiecare zi, iar mașinile vehci pun în pericol și siguranța celorlalți șoferi din trafic. Aceștia se plâng că au primit din partea autorităților doar promisiuni, relatează EuropaFM.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune, la Europa FM, că  în următorii 2 ani, vor fi achiziționate 1.200 de ambulanțe noi.

„O ambulanță cu 1 milion 300 de mii de kilometri din Neamț a rămas în intersecție cu pacientul și a fost silit să coboare ambulanțierul și cu asistenta ca să împingă ambulanța din intersecție ca să nu blocheze. Bineînțeles o situație penibilă, nu e posibil așa ceva”, pune, la Europa FM, Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România.

„Avem ambulanțe care au peste 1 milion de kilometri, ce să mai vorbim, ambulanțe din 2007, nu avem cu ce să le înlocuim. Bugetul pentru reparații este mult mai mare și costisitor pentru că reparațiile deja sunt acum la un nivel mult mai mare decât întreținerile și problemele astea tehnice uzuale, de schimb de anumite lucruri. E vorba de defecțiuni motor, defecțiuni suspensie, să nu vorbim de direcție că nu e bine să ne audă nimeni. Realitatea este că lucrăm într-un real pericol și ne rugăm la Dumnezeu să nu avem evenimente pentru că în România, din păcate, se iau măsuri când e vorba de un sacrificiu uman.”

De altfel, ziarul Libertatea a primit de la medici și personal de la Salvare imagini cu ambulanțele uzate sau cu kilometrajul depășit. Aproape 40% din parcul auto al Serviciului Public de Ambulanță din România este format din mașini cu peste 500.000 de kilometri rulați.

L-am sunat pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, pentru a afla cum s-a ajuns în această situație și cum va fi rezolvată problema:

„Ambulanțele sunt întreținute și serviciile de ambulanță dacă circulă cu ele înseamnă că au aviz tehnic și au tot ce le trebuie ca să circule, altfel n-ar trebui lăsate să circule. Nu putem să scoatem de fiecare dată când vrem să arătăm că parcul e vechi ambulanțele din 2001, 2002, 2005, 2006 și care au un astfel de kilometraj pentru că aceste ambulanțe trebuiau să fie casate și dacă cineva nu le-a casat și le folosește în acest sens înseamnă că induce în eroare populația. Nimeni nu spune că ambulanțele toate sunt perfecte dar, în același timp, nici nu putem să punem în cârcă DSU și DGSU faptul că au fost întârzieri.”

Raed Arafat spune că după 2007 s-au încercat de mai multe ori achiziția de ambulanțe care să fie furnizate anual, dar că unii funcționari din Ministerul Sănătății ar fi blocat semnarea contractelor și că situația s-a deblocat abia după ce IGSU a preluat această sarcină a achizițiilor de ambulanțe.

În ultimii 3 ani, s-au livrat 820 de ambulanțe noi serviciilor de ambulanță și încă 1.200 vor fi cumpărate cu bani europeni, mai spune Raed Arafat:

„Urmează să mai dăm în continuare prin proiectele europene pe următoarii doi ani aproape 1.200 de mașini. Anul acesta n-au cum să vină pentru că trebuie semnat contractul subsecvent. Dacă semnăm contractele probabil că anul viitor sigur se va livra o tranșă importantă dintre ele dar important este să semnăm contractele în acest an.”

O ambulanță trebuie scoasă din uz în momentul în care ajunge la 500.000 de kilometri parcurși sau 10 ani vechime, mai spune Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România:

„Anul viitor cel târziu, dacă la jumatea anului nu se va întâmpla nimic, noi vom intra într-un blocaj tehnic definitiv.”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică