Wizz Air dorește să recruteze peste 100 de însoțitori de zbor din toată țara. Această industrie suferă foarte mult și asta se vede în aeroporturi unde s-a creat haos. La Sibiu, compania va recruta la Hotel Ramada, „Gamma” Hall, Strada Emil Cioran 2 în data de 8 August și pe 9 septembrie.
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa, va găzdui mai multe evenimente de recrutare în timpul verii și în luna septembrie. Compania aeriană își continuă eforturile de recrutare în șapte dintre bazele sale din România, vrând să angajeze peste 100 de însoțitori de zbor doar în acest an. Toți aspiranții care doresc să participe și să afle mai multe despre cariera de însoțitor de zbor și despre beneficiile de care au parte în cadrul WIZZ trebuie să se înscrie aici. Mai multe evenimente vor fi anunțate de-a lungul anului pe pagina web dedicată a companiei aeriene.
Devotată noilor talente din România, compania aeriană va găzdui o serie de evenimente de recrutare în săptămânile următoare, ca parte a eforturilor sale de a selecta însoțitori de zbor. Câte patru evenimente vor avea loc în București, Cluj-Napoca și Iași, trei evenimente în Craiova și câte două evenimente în Timișoara, Sibiu și Bacău, oferind viitorilor însoțitori de zbor șansa de a descoperi mai multe despre compania aeriană și despre aviație. Cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeași zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene. Candidații sunt așteptați să sosească prompt la ora 9:00 și să fie pregătiți de o zi plină cu activități, inclusiv o introducere personală, jocuri de rol situaționale, un exercițiu de grup și un interviu individual.
Wizz Air încurajează înscrierile însoțitorilor de zbor experimentați, precum și pe cele ale doritorilor fără experiență. Însoțitorii de zbor se pot aștepta la salarii competitive, suplimentate de plăți pentru sectoarele de zbor realizate, în funcție de durata zborului, și de un procent din valoarea produselor vândute la bord, precum și la instruirea specifică industriei, o alocație de pregătire pentru cele șase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete nelimitate cu reducere pentru angajați, un număr de bilete gratuite și reduceri pentru prieteni și familie și un program de lucru anunțat în fiecare lună. Însoțitorii de zbor vor lucra într-un mediu prietenos și multicultural, în cadrul uneia dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa, având acces la o varietate de ocazii interesante de a progresa în carieră în cele peste 50 de țări în care compania aeriană operează.
Însoțitorii de zbor au totodată oportunitatea de a deveni viitori ambasadori WIZZ. Doar în cadrul celei mai recente ediții a Wizz Air Ambassador Programme, care se desfășoară între 2022 și 2024, două însoțitoare de zbor din România, Cristina Rada și Liana Sărmășan, au devenit ambasadoare WIZZ. Toți membrii echipajului care sunt parte a echipei Wizz Air de cel puțin un an se pot alătura programului. Liana Sărmășan, însoțitoare de zbor pe poziție de senior și ambasadoare a brandului, a declarat: „În 2011, am devenit unul dintre primii ambasadori ai Wizz Air, în cadrul primei ediții a acestui program special. A fost o experiență frumoasă atunci, așa cum este și acum. De atunci, am progresat semnificativ în cariera de însoțitoare de zbor, învățând mai multe despre oameni, despre cum este printre nori și văzând locuri noi aproape în fiecare zi. Acum, vreau să le arăt experiența uimitoare a unui „birou” printre nori și să le reamintesc tuturor celor care se gândesc să devină însoțitori de zbor că, dacă vrei cu adevărat să urmezi o astfel de carieră, cerul este singura limită. Să descoperimai multe culturi, să legi prietenii pe parcurs și, cel mai important, să vezi satisfacția pasagerilor după ce îți faci datoria sunt doar o parte dintre aspectele frumoasei călătorii a unui însoțitor dezbor.”
Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager în cadrul Wizz Air, a declarat: „Cu sau fără experiență, candidații au ocazia să se alăture echipei de însoțitori de zbor din România a Wizz Air și să descopere beneficiile și experiențele minunate aleacestei cariere. Wizz Air continuă să-și extindă echipa în România și nu numai. Așteptăm cu nerăbdare să îi întâlnim pe viitorii noștri însoțitori de zbor în cadrul următoarelor evenimente de recrutare din România și să le împărtășim mai multe despre posibilitățile de dezvoltare a carierei din cadrul Wizz Air. Angajează-te într-o zi, alătură-te Wizz Air!”
URMĂTOARELE EVENIMENTE DE RECRUTARE WIZZ AIR DIN ROMÂNIA
DATA |
LOCAȚIA |
4 august 2022 |
Hotel International, Strada Palat 5A, Iași |
5 august 2022 |
Hotel Rexton, Strada Carol I 49, Craiova |
8 august 2022 |
Hotel Ramada, „Gamma” Hall, Strada Emil Cioran 2, Sibiu |
10 august 2022 |
Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca |
10 august 2022 |
Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni) |
12 august 2022 |
Hotel Dumbrava Business Resort, Strada Dumbrava Roșie 2, Bacău |
12 august 2022 |
Ibis Timisoara City Center, Strada Coriolan Brediceanu 18, Timișoara |
19 august 2022 |
Hotel International, Strada Palat 5A, Iași |
25 august 2022 |
Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca |
26 august 2022 |
Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni) |
1 septembrie 2022 |
Ibis Timisoara City Center, Strada Coriolan Brediceanu 18, Timișoara |
2 septembrie 2022 |
Hotel Dumbrava Business Resort, Strada Dumbrava Roșie 2, Bacău |
2 septembrie 2022 |
Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni) |
7 septembrie 2022 |
Hotel International, Strada Palat 5A, Iași |
9 septembrie 2022 |
Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca |
9 septembrie 2022 |
Hotel Rexton, Strada Carol I 49, Craiova |
9 septembrie 2022 |
Hotel Ramada, „Gamma” Hall, Strada Emil Cioran 2, Sibiu |
23 septembrie 2022 |
Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca |
23 septembrie 2022 |
Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni) |
29 septembrie 2022 |
Hotel Rexton, Strada Carol I 49, Craiova |
30 septembrie 2022 |
Hotel International, Strada Palat 5A, Iași |