Medic de la Spitalul Militar din Sibiu, reținut pentru că a luat mită de la pacienți

Un medic de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost reținut și urmează să primească o măsură preventivă după ce, pe parcursul mai multor luni, a cerut și a primit mită de la pacienți. Pe lângă bani, doctorul le-a cerut pacienților produse alimentare, băuturi alcoolice, dar și să presteze servicii de grădinărit. 

Medic de la Spitalul Militar din Sibiu, reținut pentru că a luat mită de la pacienți

Procurorii au intrat pe fir în urma a două denunțuri făcute în luna martie a acestui an. „La data de 29.03.2022 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a formulării două denunţuri înregistrate la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu”, spune prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Medicul a cerut bani, alimente și alcool

În perioada martie 2022 – mai 2022, medicul, în vârstă de 68 de ani, care consulta la Spitalul Militar din Sibiu, a pretins și a primit, de la șase pacienți, sume de bani în cuantum total de 1.100 le, precum și prestări de servicii de întreținere a spațiilor verzi, dar și produse alimentare și băuturi alcoolice, toate „remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical”, spune Veștemean.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 29.03.2022, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, extinzându-se apoi urmărirea penală prin mai multe ordonanţe din data de 25.07.2022 cu privire la noi fapte de corupţie. Prin ordonanța  procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 01.08.2022, s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspect.

A fost reținut

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, județul Sibiu, din data de 03.08.2022 s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi a se aprecia asupra măsurilor preventive ce urmează a fi dispuse în cauză.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, beneficiind şi de sprijinul I.G.P.R. Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia şi IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică