Risc de incendiu la modele electrice din seriile iX și i4 - BMW cheamă mașinile în service

Mașinile electrice sunt pe piață de mulți ani, însă noile tehnologii integrate în acestea nu pot să scape de problemele pe care tehnologiile mai vechi pe care le folosesc le aduc.

Bateriile cu litiu au fost și sunt în continuare o problemă destul de mare pentru industria vehiculelor cu motor electric, iar BMW anunță proprietarii noilor sale mașini electrice iX și i4 că vor trebui să vină cu ele în service pentru înlocuirea bateriilor, gratuit. Riscul în cazul refuzului este ca mașina să ia foc spontan, relatează go4it.ro

O serie de baterii cu probleme integrate în BMW iX și i4 ar putea cauza incendii

Proprietarii mașinilor iX și i4 vândute recent vor trebui să facă o vizită urgentă la service pentru a rezolva această problemă. În urma investigațiilor mai multor cazuri de incendii cauzate de bateriile acestor mașini, BMW a descoperit o problemă cu celulele produse de Samsung SDI. Astfel, mașinile BMW iX produse între 2 decembrie 2021 și 30 iunie 2022, cât și mașinile BMW i4 produse între 22 noiembrie 2021 și 13 iunie 2022, vor trebui să meargă de urgență la service.

Anunțul a fost făcut în SUA, unde se presupune că doar 83 dintre mașinile de acest gen de pe străzi sunt afectate. Asta pentru că BMW folosește doi furnizori de baterii: Samsung SDI și CATL. Mașinile care au baterii CATL nu au fost afectate de aceste probleme.

BMW spune că nu a primit rapoarte că ar fi fost rănite persoane în incidentele de până acum, însă recomandă proprietarilor să nu conducă mașinile afectate, să nu le încarce și să le parcheze exclusiv afară, în aer liber, nu în parcări subterane sau supraetajate sau acasă, în garaj.

Dealerii din SUA deja încep să anunțe clienții care dețin mașinile afectate, iar inclusiv BMW va trimite scrisori pe adresele acestora pentru a confirma chemarea în service. Scrisoarea va sosi înainte de data de 19 septembrie, anunță BMW.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică