Zeci de persoane care au participat la o nuntă în Valea Doftanei au avut nevoie de intervenția medicilor după ce li s-a făcut rău.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale, respectiv două autospeciale de transport personal şi victime multiple (ATPVM), o ambulanţă SMURD şi cinci ambulanţe de la Serviciul de Ambulanță Județean, relatează Digi24.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, cele 29 de persoane prezentau greţuri şi vărsături, scrie Agerpres.
După ce au fost consultați de medici, trei adulţi şi doi minori au fost duși la Secția Urgențe cu o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), pentru a li se face investigaţii suplimentare.