Ultimul weekend din luna iulie se anunță plin de evenimente pentru toate categoriile de vârstă. Petreceri, filme în aer liber, festivaluri tematice și muzică live în Piața Huet sunt doar o parte dintre evenimentele de care sibienii se pot bucura în acest sfârșit de săptămână.
În mijlocul sezonului estival, Sibiul devine gazda mai multor evenimente ce includ înțelegerea și familiarizarea cu diferite culturi și arată că este un oraș „viu”, în care poți să petreci până dimineața și să te bucuri de experiențe unice.
Nopțile de vară memorabile sunt cele în care dansezi cu prietenii până dimineața pe muzică de calitate. Pentru cei care vor să se distreze, Cotton organizează petreceri atât vineri seara, 29 iulie, cât și sâmbătă, 30 iulie. Cipi Hampu și Alex Zara vor fi cei care vor asigura atmosfera perfectă. Doritorii pot să își rezerve o masă la numărul de telefon 0752 268 866.
Unul dintre cele mai inedite festivaluri ale sezonului – Air Sensation Festival – se va desfășura în perioada 28 – 31 iulie în Zona Industrială Ocna Sibiului. În cadrul festivalului vor avea loc zboruri cu baloane cu aer cald, concerte cu DJ și trupe cunoscute, activități pentru cei mici precum și pentru iubitorii de sport – evenimentul va găzdui un turneu de volei de plajă pentru amatori.
Tot în acest weekend se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalul Meșteșugarilor Romi la Sibiu, în perioada 29-31 iulie, în Pădurea Dumbrava. Sibienii și turiștii sunt invitați să trăiască experiența unică de șatră și să îmbrace portul tradițional. Femeile pot participa la prepararea mâncării, iar bărbații pot încerca „să lucreze” cuprul și multe alte activități interactive.
„Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor” este un alt eveniment legat de împărtășirea culturii zonei și se va desfășura duminică, 31 iulie, între orele 10:00 -16:00, la Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului. Evenimentul este potrivit pentru sibienii care vor să se desprindă de agitația din oraș și își doresc să guste din preparate locale. De asemenea, cei mici pot participa la ateliere creative.
Pentru sibienii care vor să asculte muzică live, cea de-a cincea ediție a Festivalului Sibiu Sounds se va desfășura în perioada 29-31 iulie, în Piața Huet, în curtea Liceului Brukenthal Printre trupele cunoscute care vor face atmosferă sunt: ALPHA Q / ANTRACT / BOUND BY DECAY / CHILD CONTROL / DOOMSDAY ASTRONAUT / ESU & BASILVIO / EVERGREED / ONENIGHTSTAND / PATRICIA & FLORIN THOMITS / REVOLVER / RIFF / VÂRFU OMU.
Celor care le era dor să urmărească un film în aer liber, Arini Fest Cinema aduce în parcul din Sibiu filme actuale, începând de vineri, 29 iulie până duminică, 31 iulie. Anul acesta festivalul face o incursiune în filmografia regizorului Alfred Hitchock. În fiecare seară, de la ora 21.45, va fi difuzat în Parcul Sub Arini câte un film reprezentativ pentru acest mare regizor. Intrarea liberă.
Tot în acest weekend se desfășoară Prologul Red Bull Romaniacs, cel mai urmărit eveniment de hard enduro din lume. Red Bull Romaniacs se va desfășura până în sâmbătă, 30 iulie. La finalul competiției, sibienii sunt invitați alături de participanții la ediția din acest an, la petrecerea de final ce va avea loc la Backyard, Aerodromul Măgura din Cisnădie, sâmbătă, de la ora 22.