Primarul Brașovului renunță la mașină din cauza aglomerației de pe DN1: "Am luat trenul până la București"
Sursa Foto - Facebook Allen Coliban

Supărat pe aglomerația de pe DN1, Primarul Brașovului a renunțat la mașină și a ales să meargă cu trenul până la București. Acesta trebuie să participe la o întâlnire cu ministrul Sănătății.

„Spitalul Regional – suspans pe drum, speranță după întâlnire

După întrevederea avută cu domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, în prima parte a acestei luni, astăzi, împreună cu experții BERD, am avut o întâlnire la Ministerul de Finanțe, pentru a discuta opțiunile finanțării prin PPP (Parteneriat Public-Privat) a noului Spital Regional Brașov.

Povestea a debutat cu peripeții – plecat din Brașov cu mai bine de 3 ore înainte de întâlnirea programată, m-am blocat însă în ambuteiajul de pe DN1, la Predeal, Waze estimând o întârziere de 80 de minute. Norocul face că mai aveam 20 de minute pentru a prinde trenul de 14:06. Am abandonat mașina, am luat trenul, am avut plăcerea să călătoresc în compania Ministrului Mediului, domnul Tánczos Barna (köszönöm szépen!), salvați fiind amândoi de CFR din blocajul din trafic și, în final, am reușit să ajung la fix la întâlnire.

Discuția cu domnul Secretar de Stat Mihai Precup a fost tehnică și plină de întrebări, depășind două ore – un semn foarte bun. Miza proiectului nostru, din punctul de vedere al Ministerului de Finanțe, nu este doar construirea unui spital modern pentru Brașov, Covasna și Harghita, ci și validarea mecanismului PPP în dezvoltarea de proiecte mari în România.

Despre acest mecanism doar s-a vorbit în ultimii 25 de ani, fără a se materializa ceva.

Mă bucur că proiectul nostru, dus la finalul fazei SF prin efortul exclusiv al comunității brașovene și al partenerilor de la BERD (proiect demarat la inițiativa societății civile și a domnului doctor Dan Grigorescu), este acum considerat de către minister ca fiind matur și luat în calcul pentru a deveni primul PPP funcțional din România.

Întâlnirea de astăzi va fi urmată de continuarea dialogului cu Ministerul Finanțelor: analize tehnice asupra diferitelor scenarii de finanțare, calcule privind optimizarea costurilor prin acoperirea din fonduri publice a unor procente din CAPEX, analiza oportunității unui mix de soluții de finanțare (PPP + fonduri europene).

La finalul zilei, concluziile:

– Dacă mergeți la București, folosiți trenul – este sigur, prietenos cu mediul, confortabil și predictibil

– Proiectul Spitalului Regional Brașov este bun și este matur. Mă voi lupta până la capăt pentru a-l duce la îndeplinire!”, a scris primarul Brașovului pe Facebook.

Ultima oră