Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit din 2023
foto: arhivă

Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit, de anul viitor. Asta înseamnă că aproximativ un milion de pensionari ar putea câştiga 100 de lei în plus. Măsura a fost propusă de PSD şi va fi analizată în coaliţia de guvernare. „Subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie” a confirmat azi premierul Nicolae Ciucă. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre o posibilă ridicare a pragului de impozitare a pensiilor, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, că subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie. Şeful Executivului a ţinut să precizeze că Guvernul trebuie să finalizeze rectificarea bugetară şi să fie cât se poate de atenţi la modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat, relatează observatornews.ro

”În tot acest parcurs de timp, de 8 luni de zile de când  ne aflăm la guvernare, am luat deciziile pe baza unor analize cât se poate de reale, am comunicat de fiecare dată cu onestitate şi sinceritate măsurile pe care putem să le luăm. Subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie, în acest moment nu pot să afirm dacă îl susţinem sau nu, pentru că şi PNL a avut această abordare în momentul în care conducerea ministerului era asigurată de către un membru al PNL.

Ceea ce vă pot spune este că trebuie să finalizăm rectificarea bugetară, trebuie să vedem care sunt resursele, trebuie să vedem care sunt evoluţiile şi trebuie să fim cât se poate de atenţi la modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat”, a spus premierul Nicolae Ciucă, potrivit news.ro.

Şeful Executivului a mai spus că sunt în derulare mai multe măsuri pe cele trei pachete de sprijin. ”Avem în continuare de compensat preţul la energie şi putem să vedem cu toţii că preţul nu s-a stabilizat, este în continuă creştere, de asemenea la gaz”, a mai afirmat premierul. ”În momentul în care vom avea o analiză cât se poate de corectă, care să poată să fie predictibilă şi să aibă un impact cel puţin pentru un an bugetar, vă vom comunica”, a mai spus el.

Întrebat dacă această analiză ia în calcul şi o plafonare a preţului la gaze, Ciucă a arătat că ”sunt analize”. ”Am lăsat instituţiile de specialitate, mă refer la ANRE, Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Finanţelor, în rolul său de a gestiona bugetul ţării, să identifice ipotezele de lucru pe scenariile posibile de evoluţie, bazându-ne pe ceea ce s-a derulat în ultimele trei luni de zile, de când Ordonanţa a început să producă efectele”.

Ultima oră