Până la această oră, România a stocat 1,8 miliarde metri cubi de gaz, respectiv 55% din cantitatea de 3,3 miliarde metri cubi pe care România s-a angajat să o depoziteze până în octombrie ca să poată asigura la iarnă furnizarea de gaz fără probleme, a declarat astăzi Ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei conferințe de presă la societatea COMPA din Sibiu.
”Vom avea suficient gaz stocat pentru perioada de iarnă. Vorbim de capacitățile de stocare care au fost asumate și care au fost declarate la nivelul Comisiei Europene”, a spus Spătaru. Ministrul a precizat că reducerea cu 15% la iarnă a consumului de gaz agreată la nivelul Uniunii Europene este o recomandare, nu o obligație, și că Guvernul României nu a discutat până acum măsuri concrete de limitare a consumului. ”Nu avem în intenție în acest moment reduceri ale livrărilor de gaze pentru industrie”, a declarat ministrul, care a spus că unele firme și-au redus deja în mod voluntar consumul de gaz din considerente legate de piață.
Spătaru a declarat că a venit împreună cu echipa la Sibiu pentru ”a vedea ce înseamnă economia reală”, pentru a afla care sunt provocările actuale cu care se confruntă firmele și care sunt posibilitățile de susținere ale acestora. ”Există provocări majore, sunt crize suprapuse, dar economia funcționează în continuare”, a spus ministrul. ”E important ca pe termen scurt și mediu firmele să continue să investească”, a adăugat acesta.