Șoferi băuți, depistați la volan în Tălmaciu și în Cisnădie
foto: arhivă

Polițiștii sibieni au depistat doi șoferi, în trafic, aflați sub influența alcoolului. Amândoi s-au ales cu dosare penale. 

Primul a fost depistat în 25 iulie, în jurul orei 11,30, în orașul Tălmaciu. „Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitatea Racovița. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

După miezul nopții, în jurul orei 00,15, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit și testat alcoolscopic un alt conducător auto aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Târgului. Rezultatul afișat de aparatul etilometru a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi au fost însoțiți la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind deschise dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră