Cod portocaliu de caniculă la Sibiu - Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade

Cinci județe din vestul țării sunt sub alertă cod roșu de caniculă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica pe parcursul zilei de sâmbătă. Se vor înregistra valori termice de 37 – 40 de grade.

Potrivit ANM, codul roșu se manifestă sâmbătă în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj. Aici se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 – 24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, relatează Mediafax.

De asemenea, în sudul Olteniei și al Banatului, precum și în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37 – 40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18 – 22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În restul țării, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 – 20 de grade.

În timp ce aproape toată țara arde din cauza caniculei, în zona Carpaților Orientali și în estul Carpaților Meridionali vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torenţiale. Cantitățile de apă vor depăși izolat 20…35 l/mp. Avertizarea este valabilă între orele 12 și 21.

Ultima oră