Spitalul Județean are zece paturi libere pentru COVID - „Sunt 22 de persoane internate, un singur caz pe ATI”

La Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu sunt, în prezent, 22 de persoane internate fiind infectate cu COVID-19. Directorul medical Remus Cipăian a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că circulă multe variante infecțioase în acest moment, dar din fericire nu dau forme grave. „Se transmis foarte, foarte repede. Ca urmare, numărul de cazuri a crescut”, a declarat medicul. 

Spitalul Județean are zece paturi libere pentru COVID - „Sunt 22 de persoane internate, un singur caz pe ATI”

Variantele de coronavirus care circulă în prezent sunt foarte infecțioase, deci se transmis foarte repede, însă nu dau forme grave, admite directorul medical al Spitalului Județean, Remus Cipăian. „La ora asta se constată că circulă aceste variante, care sunt foarte infecțioase, dar din fericire nu dau boli foarte grave. Se transmit foarte, foarte repede. Ca urmare, numărul de cazuri a crescut”, a declarat Cipăian în cadrul unei conferințe de presă susținută joi. 

Zece paturi libere la Județean 

În prezent, dintr-un total de 32 de paturi pentru bolnavii de coronavirus, la SCJU Sibiu, mai sunt doar zece paturi libere. „La ora asta (n.red.: joi după-amiaza) avem 10 paturi libere, 22 de paturi ocupate din cele 32, pentru că am suplimentat începând de ieri cu șase paturi. Avem un singur caz în Terapie Intensivă, care nu este atât de dramatic, dar are comorbidități și este un caz care necesită asistare în ATI”, a precizat medicul Remus Cipăian. 

Spitalul de Pneumoftiziologie avea, joi, 4 paturi ocupate dintr-un total de 20.

Managerul Spitalului Județean: „Capacitatea maximă pentru următorul val, 70 de paturi”

Spitalul Județean a suplimentat, miercuri, numărul de paturi pentru zona roșie-covid. Pentru următorul val „puternic”, managerul instituției, Daniel Chelcea, spune că se va ajunge la o capacitate maximă de 60 – 70 de paturi. 

„Planul de Reziliență l-am modificat ținând cont de faptul că, față de ce s-a întâmplat anul trecut și în primăvara, lucrurile s-au schimbat la nivelul spitalului. Sunt secții relocare, asta înseamnă că Oftalmologia nu mai avem cum să o băgăm în Planul de Reziliență, fiindcă acolo este Oftalmologia și ORL-ul. Nu mai avem cum să le mutăm în altă parte, o să mergem pe alt plan de reziliență, care are mai multe etape. Acum suntem la etapa 1 jumătate. Am crescut cu șase paturi. Capacitatea maximă, pot spune o cifră aproximativă, 60-70 de paturi (n.red.: pentru următorul val, pentru zona roșie). Deocamdată asta avem. Fără a pune în pericol zona verde. Ne putem duce din nou la 250 de paturi, dar cu riscul de a bloca Medicalele. Ne adaptăm în timp real, pentru că e foarte posibil până la momentul unui val puternic următor să fie gata clădirea Neurologiei. Un orizont de timp este sfârșitul anului”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Daniel Chelcea.

Cipăian: „În perioada concediilor cresc cazurile”

Medicul Cipăian a declarat că, în perioada concediilor, atunci când oamenii călătoresc, cazurile de coronavirus cresc. 

„Din faptul că o perioadă s-a întrerupt raportarea, ați văzut că am început să numărăm direct de la 4.000. Virusul există în populație, dar dacă suntem atenți, dacă încercăm să păstrăm măsurile de precauție generală lucrurile vor merge bine. Ne uităm la experiența ultimilor ani. Ați văzut că în perioada concediilor circulația duce la creștere, evident. Asta este evoluția coronavirusurilor. Noi tot timpul încercăm să facem comparația cu pandemia de gripă. Pandemia de gripă spaniolă de la sfârșitul primului război mondial, a fost un virus care nu este la fel precum coronavirusul. Are alt specific și multă lume a sperat, în ghilimele, că pandemia va arde populația susceptibilă, după care se va liniști. Din păcate avem cazuri care au făcut de 2 sau 3 ori Covid fiindcă au avut variante cu infecțiozitate mai ridicată și care se transmit, pur și simplu, mai ușor. Din fericire nu sunt cazuri foarte grave și din fericire începem să avem antivirale. Deocamdată nu avem o armă supremă, dar în studii sunt medicamente antivirale”, a precizat directorul medical al SCJU Sibiu. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică