Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei - Legea a fost promulgată

A fost promulgată legea privind modificarea amenzilor în cazul conducătorilor auto care circulă fără rovinietă. Această modificare a fost realizată, deoarece se pare că nu s-a mai făcut o actualizare a amenzilor de mai bine de 12 ani, iar din 2010 până în prezent, rovinieta s-a scumpit cu 20 la sută.

Așadar, cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este acum de minimum 275 de lei. Pentru vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone suprataxa este de minimum 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei. Apoi, în cazul vehiculelor de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar mai mică sau egală cu 7,5 tone, amenda este minimum 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei, notează adevărul.ro.

Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei - Legea a fost promulgată

Pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, dar de cel mult 12 tone, amenda va fi de acum de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, iar pentru vehiculele de categoria următoare (masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe) suprataxa pentru neplata rovinietei este de minimum 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei.

Cea mai mare amendă se înregistrează, aşa cum era şi normal, la categoria TIR, cota minimă fiind de 5.950 de lei, iar cea maxima atingând 11.900 de lei. În fine, nici autocarele nu scapă la neplata rovinietei, suprataxa fiind de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică