Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost bătut cu bestialitate de un individ în localitatea Sadu. Conflictul ar fi pornit din cauza consumului de alcool. Agresorul a fost reținut de poliție și urmează să primească o măsură preventivă.
„La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Sadu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul este bănuit că, în 3 iulie, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, l-ar fi agresat fizic pe un adolescent în vârstă de 16 ani, din aceeași localitate. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările în acest caz continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.