Sponsorii fug de George Buhnici - BCR ia atitudine în urma declarațiilor și rupe contractul cu el

George Buhnici pierde teren în scandalul pe care singur l-a iscat. BCR, unul dintre sponsorii principali ai săi, a anunțat că se retrage din parteneriatul pe care îl au împreună.

Reamintim că George Buhnici a făcut afirmații despre aspectul fizic al fetelor tinere ce nu au grijă de corpul lor și care vin la mare și se afișează „cu celulită şi vergeturi”. Susţinător al sportului, George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici”.

„Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.
Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a precizat Buhnici.

Reacția BCR

„Situaţia din ultimele zile generată de unul dintre partenerii noştri, George Buhnici, ne-a pus în poziţia de a reacţiona la acest derapaj.
Am respins şi vom respinge întotdeauna orice atitudine de sexism şi discriminare în limbajul public.
Totuşi, am crezut şi credem în a doua şansă, nu în execuţii sumare, în piaţa publică.
Continuăm să credem că orice greşeală se repară mai ales cu implicarea celui care a greşit.
Adevărul simplu spus este ca am aşteptat în ultimele zile (din respect pentru un partener de mulţi ani) poziţia lui la reacţia publicului şi, mai ales, la solicitarea noastră de angajare într-o campanie de educaţie împotriva discriminării şi sexismului.
Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile.
L-am anunţat pe George că vom încheia parteneriatul cu el.
Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă şi nuanţă, implicită sau explicită”, a informat BCR.

Ultima oră

Un răspuns la “Sponsorii fug de George Buhnici – BCR ia atitudine în urma declarațiilor și rupe contractul cu el”