Încă de la începutul anului se discută în cadrul ședințelor de la Consiliul Județean despre înființarea unei grădinițe speciale în zona de nord a județului. Dana Morăraș, consilier din partea PSD, este cea care a ridicat problema. Aceasta vrea ca până în toamnă să se deschidă „măcar două săli” pentru copiii cu nevoi speciale. Potrivit acesteia, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pune totul în cârca CJ-ului.
Dana Morăraș a susținut și cu alte ocazii că în zona de nord a județului este nevoie de o grădiniță specială. În cele mai multe cazuri, copiii cu nevoi speciale nu se integrează în învățământul de masă, iar asta din cauza colegilor de clasă sau chiar a cadrelor didactice. Consilierul județean a menționat, la o ședință din aprilie, că vorbește din proprie experiență, având un copil cu nevoi speciale.
CITEȘTE ȘI: Discuții la CJ Sibiu pentru înființarea unei grădinițe speciale în Mediaș – „Copiii noștri sunt bătaia de joc chiar și a cadrelor didactice”
La ședința extraordinară de miercuri a ridicat din nou problema, menționând că trebuie făcute demersuri astfel încât grădinița să fie înființată până în septembrie. Sau măcar două clase pentru acești copii. „Profit de aducerea în discuție a punctului patru de pe ordinea de zi (n.red.: Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș CSEI Mediaș), având în vedere documentele supuse dezbaterii, obiectivele proiectului, ținând cont de toate discuțiile și solicitările pentru înființarea grădiniței speciale la Mediaș. Poate ar fi fost timpul să urgentăm demersurile pentru deschiderea acestei grădinițe. Vă rog pe dumneavoastră (n.red.: pe Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu) și pe domnul Vasiu (n.red.: vicepreședintele CJ Sibiu) să organizăm cât mai repede o întâlnire cu toți factorii de decizie să vedem ce putem face. Suntem în iulie, iar azi-mâine e 5 septembrie și este târziu. Dacă era un proiect pentru reabilitarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, se putea interveni pentru amenajarea unei săli sau două pentru această grădiniță”, a precizat Dana Morăraș.
Vlad Vasiu i-a răspuns că nu se mai poate interveni pe acest proiect și că CJ a trimis o adresă către Inspectorat pentru a identifica, împreună cu Primăria Mediaș, un spațiu pentru grădiniță. „Nu se mai putea interveni pe acest proiect, tehnic nu se mai putea, era vorba despre un obiectiv pentru care exista un studiu de fezabilitate. De la noi a plecat săptămâna trecută o adresă către Inspectorat, în care am reluat discuția și către Primăria Mediaș, pentru identificarea unui spațiu. Încercăm să sprijinim o întâlnire, să ne așezăm la masă toți factorii care pot decide. Nu este în directa sferă, în competența noastră, dar este în preocuparea noastră”, a precizat Vasiu.
Daniela Cîmpean a intervenit menționând că decizia este în mâinile Inspectoratului Școlar Județean. „Noi suntem deschiși să sprijinim acest demers. Inițiați discuția cu ISJ și vă susținem. Nevoia există, iar în ceea ce privește partea noastră de atribuție ne-o îndeplinim până la capăt”, a asigura președintele CJ. Morăraș a precizat însă că „ISJ pasează către CJ” problema grădiniței și că își dorește ca până în septembrie copiii cu nevoi speciale să poată merge la o grădiniță specială.