Bărbat beat și fără permis, prins la volan în Valea Viilor
foto: arhivă

Un bărbat băut fără permis a fost depistat de polițiști la volanul unei autoutilitare în comuna Valea Viilor. Acesta s-a ales cu dosar penal. 

„La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 00,30, pe raza comunei Valea Viilor, polițiștii au oprit o autoutilitară condusă pe DJ 142G de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ultima oră

Comentariul meu