Teodora Coman este profesoară de Limba şi Literatura Română la Școala Generală nr. 18, Sibiu și profesor MERITO 2021. Are 44 de ani și a publicat patru cărți de poezie. La școală, aceasta nu se recomandă ca scriitoare. Este absolventă a Liceului de Artă și Facultatea de Litere din Sibiu, cu o carieră de peste 20 de ani în învățământ.
Povestea Teodorei Coman
„În comunism noi am avut profesori foarte duri, violenți verbal. Țin minte spaima cu care mergeam la școală, lipsa de încredere în mine, distanță de nedepășit dintre elev și profesor. Când am devenit profesoară, în anul 2000, am crezut că voi fi la catedră doar o perioadă scurtă, în care mi-am propus să fiu profesorul de care n-am avut parte, dar mi-am dat seama că mi se potrivește. Am văzut că firea mea blândă mă ajută să fiu aproape de elevii mei, așa cum profesorii mei nu au știut să fie aproape de mine.
Mă străduiesc să fac lucrurile diferit față de profesorii mei, dincolo de metodele interactive – prin softuri sau platforme educaționale, prin dialog cu copiii, prin adaptarea la nevoile lor, prin explicații personalizate. Cred că răbdarea e marea cheie ca să le câștigi încrederea, alături de o atitudine senină, echilibrată, plus seriozitate – dar nu rigiditate. Eu valorez doar în măsura în care ei au încredere în mine și îmi permit să acționez asupra lor, dar mi se pare că și elevii mă modelează pe mine pentru că învăț foarte multe de la ei.
Îmi dau dovezi de moralitate, de creativitate. De exemplu, a fost o situație în care un elev mi-a atras atenția că i-am dat un punctaj mai mare decât merita. Sau o elevă care a interpretat că vrăjitorul din Oz este ca un psiholog, pentru că vedea în personaje calități de care ele nu erau conștiente. Am ieșit euforică de la lecție, pentru că nu m-am gândit niciodată la perspectiva psihologică, mai ales că nici eu nu sunt un om cu foarte mare încredere în sine.
Am 21 de ani la catedră, dar niciodată o lecție nu are un parcurs previzibil. Fiecare lecție e altfel în funcție de ritmul elevilor de învățare, de interesul lor. Unii sunt mai curajoși în a pune întrebări și atunci insist mai mult pe conexiunea între lecție și viața reală. Alții sunt mai preocupați de mesajul textului, deci insist mai mult pe mesaj și mai puțin pe context. La alții dacă sunt probleme mai mari de înțelegere trebuie să reiau, cu mai multe explicații, iar ritmul va fi un pic mai lent. Scenariul nu este niciodată identic.
Pentru mine este extraordinar când elevii mă întrerup cu întrebări, cu felul în care întorc un anumit aspect al lecției, felul în care îl plasează în alt context. Văd mintea copiilor la lucru, este un zgomot de fond productiv. Asta înseamnă că sunt foarte implicați și curioși în legătură cu lecția. Dacă ar fi toată lumea pasivă, probabil ar trebui să-mi pun întrebări.
Chiar și acum, după atâția ani, tot timpul intru în clasă cu emoții să nu-i dezamăgesc. Cred că au așteptări uriașe de la mine. Știu din formularele pe care le dau uneori, ca să-mi îmbunătățesc munca la clasă, că așteaptă ca un profesor să fie comunicativ, înțelegător, echilibrat emoțional, răbdător și să vină cu ceva interesant, cu acel element de noutate care să-i pună pe ei în situația de a gândi.
Faptul că ei sunt valorizați ca niște căutători de soluții le dă acest sentiment că nu vin la școală degeaba. Sunt conștienți că programa are multe carențe, că nu-i pregătește pentru viitor, dar așteaptă măcar o compensare din partea profesorului cu o parte atractivă, care să-i valorizeze, din care ei să învețe ceva fără să fie nevoiți să tocească, fără constrângere, fără stres. Să simtă că pleacă cu ceva de la ore, măcar cu o mică revelație.
Pentru că am făcut Liceul de Artă și am cunoștințe de istoria artelor, pot să fac ușor corelații între literatură și domeniul artistic. Pot să-mi susțin partea teoretică cu partea vizuală astfel încât elevii să fie mai atrași spre lecție și să rețină mai ușor. De exemplu, pot face mai accesibil un univers poetic prin intermediul picturii: lacul cu nuferi al lui Monet funcționează perfect ca imagine pentru lacul eminescian. Un personaj reprezentativ, de tipul lui Don Quijote sau Prometeu, are parte de suficiente abordări plastice pentru ca elevii să și-l poată reprezenta mai ușor.
Transferul de la o disciplină la alta, de la artele plastice la literatură și invers, nu este un moft didactic, ci o strategie foarte eficientă în învățare. Mă folosesc de pictură, desen, sculptură sau chiar și de film. Am observat cât de entuziasmați sunt când le dau și lor opțiunea să explice lecții de la limba română prin desene, de exemplu, mai ales cei care au talente plastice.
Am descoperit chiar copii cu un talent extraordinar și am discutat cu colega de educație plastică să-i sprijinim. Desenul și disciplinele plastice sunt cam discriminate și nu sunt deloc de acord cu asta, pentru că sensibilitatea trebuie stimulată. Și mi-am dat seama că pot fac asta, să-i ajut să-și descopere și alt talent decât cel legat strict de disciplina mea. Le-am cerut o dată chiar să facă un film de prezentare a unei cărți și le-a plăcut foarte mult. Așa și-au dat seama cât de convingători pot fi, că pot să ia distanță și să-și dea seama care sunt argumentele pro sau contra, pentru că nu trebuie să îți placă o carte în totalitate.
Insist foarte mult să le insuflu plăcerea de a citi și o fac prin convingerile proprii. În ultimul timp am citit foarte multe cărți în rând cu ei, tot ce a apărut la Editura Arthur, pentru că și noi, profesorii, trebuie să avansăm, să nu ne oprim la Sadoveanu. Le spun că noi ne descoperim pe noi înșine în cărți, în mod indirect, cum n-o putem face prin experiența reală.
Le povestesc că eu mi-am descoperit plăcerea de a călători citind Apolodor. Cum în comunism nu aveam posibilitatea de a călători, mi-am dat seama prin intermediul acestei cărți cât de mult mi-aș dori să văd lumea. Încerc să trec totul prin filtrul personal și ei îmi spun că sunt foarte convingătoare pentru că zic că mă însuflețesc și devin foarte implicată.
Le spun și despre cartea care nu mi-a plăcut, cartea cu care m-am chinuit cel mai mult, tocmai pentru a le arăta că experiența de lectură nu înseamnă doar reușite. Din contră, poate să însemne și poticnire, abandon. Le spun că e normal, să nu se sperie, să ducă o carte până la sfârșit doar atunci când le place.
E foarte important să știe că, orice întrebare ar pune, tu ești sincer cu ei indiferent despre ce problemă e vorba și chiar dacă este un răspuns care dezamăgește. Sinceritatea, adevărul sunt valori fundamentale pe care trebuie să le respecte un profesor înainte chiar de cunoștințe și de modelarea didactică. De exemplu, am observat că dacă le spun adevărul în legătură cu sistemul, chiar dacă nu sună bine, se simt solidari cu noi, profesorii care recunoaștem anumite probleme, și își dau seama că suntem în aceeași barcă. Toți depunem același efort să facem învățarea mai interesantă, chiar dacă examenul este uniformizat. Dacă respecți adevărul, ai parte de încrederea lor.
Însă în perioada în care am făcut școală online n-am mai insistat cu lecturile pentru că știam că le era greu, că timpul lor s-a comprimat foarte mult, că unii învățau de pe telefoane – mi se pare un eroism din partea lor. Le-am spus că e mai important confortul lor psihic decât încă o carte citită. Chiar și cei foarte pasionați de lectură au recunoscut că au citit mult mai puțin pentru că nu au avut starea psihică, disponibilitatea. Iar când ne-am întors la școală, am încercat să fiu și mai empatică cu ei, să le înțeleg nevoia de a se mișca pentru că au stat atât de mult în casă și starea asta de agitație e justificată. Am făcut și un chestionar în care i-am rugat să noteze lecțiile pe care nu le-au înțeles sau care le-au pus probleme și le-am reluat.
Niciodată nu mă plictisesc și tot timpul am certitudinea că mai am multe de învățat, de pus la punct. În acest sens mă ajută relația cu elevii, care este de învățare reciprocă, de încredere, imprevizibilă și în continuă transformare. Nu știi niciodată ce provocări îți vor pune și cum le vei face față,” spune Teodora pentru proiectulmerito.ro.
Ce este proiectul Merito?
MERITO pune în „lumina reflectoarelor” profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Reprezint o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite și cărora le oferă recunoaștere, o comunitate și sunt premiați într-o Gală anuală. Apoi, odată integraţi în comunitatea MERITO, ce numără acum 81+ de membri, se investește constant în dezvoltarea profesorilor ca experţi-practicieni “de la firul ierbii”, pentru a-şi răspândi bunele practici şi expertiza şi a contribui la transformarea a 50.000 de profesori în următorii ani.
Practic, profesorii sunt trimiși în comunitățile defavorizate din România pentru a schimba mentalități și suflete.
„În timp, prin reuniunile comunităţii, am dezvoltat proiectul în ţară, creştere ce a accelerat odată cu „şcoala online”. Profesorii din comunitatea MERITO au organizat şi desfăşurat, din proprie iniţiativă şi voluntar, suplimentar activităţii lor, cu sprijinul nostru, intervenţii de învăţare colaborativă şi schimb de bune practici, cercetări, demersuri de educaţie remedială sau dezvoltarea standardelor de evaluare. Toate acestea au contribuit la o îmbunătăţire a colaborării între profesorii din sistem şi a nivelului de calitate al metodelor pe care le folosesc,” conform merito.ro.