Medii de admitere în liceele din Sibiu mai mari decât anul trecut - „Examenul a fost gândit să fie mai accesibil”

Ultimele medii de la admiterea în liceele din Sibiu sunt mai mari în comparație cu anul 2021.

La toate cele trei specializări de la Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal” ultimele medii de admitere de anul acesta sunt mai mari decât anul trecut. Diferența cea mai mare – 38 de sutimi – se înregistrează la specializarea Filologie; la Matematică-Informatică ultima medie din acest an este mai mare decât cea de anul trecut cu 33 de sutimi, în timp ce la Științe ale Naturii diferența este de 18 sutimi. Aceeași situație se întâlnește la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” și la Colegiul Național ”Octavian Goga”, unde însă diferențele sunt mai mici decât cele de la Brukenthal.

„Notele sunt mai mari pentru că la Evaluarea Națională «s-a periat», s-a scos un semestru din clasa a VIII-a și la Română și la Matematică. Materia a fost mai puțină. De asemenea, modalitatea în care s-a desfășurat examenul a fost gândită ca să fie mai accesibilă elevilor. Din aceste motive au fost rezultatele mai bune anul acesta”, explică Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă.

Mediile de admitere au crescut considerabil în cazul tuturor liceelor din județul Sibiu, cu toate că elevii au participat la o mare parte din ore în mediul online.

 

Ultima oră