Scandal în plină stradă la Orlat - Cinci persoane au fost reținute
foto: arhivă

Cinci persoane au fost reținute la Orlat în urma unui scandal pornit din cauza unui conflic spontan.

”La data de 13 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut 5 persoane, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 12 iulie a.c., în jurul orei 21,00, în localitatea Orlat, între membrii a trei familii din localitate a izbucnit un scandal stradal pe fondul unui conflict spontan.

În conflict au fost implicate 12 persoane care și-ar fi adresat injurii și s-ar fi lovit reciproc, 3 dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, fără a fi transportate la spital.” a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv lovire sau alte violențe, față de cinci localnici cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște – Secția de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Ultima oră