prima țară din europa care discută despre reintroducerea măsurilor anti-covid

Bulgaria este prima țară din Europa care discută despre reintroducerea măsurilor anti-COVID. Amintim că numărul cazurilor crește alarmant, iar țările deja se gândesc să reintroducă masca obligatorie.

„Astăzi, Consiliul de Miniștri este așteptat să aprobe noul plan național, în care sunt enumerate posibilele măsuri. Ele pot fi implementate încă de luni”, a declarat inspectorul șef din domeniul sănătății Angel Kunchev.

Măsuri preconizate

Printre măsurile discutate se numără purtarea măștilor doar în anumite locuri – instituții medicale, cămine sociale, locuri unde se adună mai multă lume sau unde sunt persoane bolnave.

„Dacă planul va fi acceptat, sunt în măsură să fac o propunere până la sfârșitul săptămânii, astfel încât să ia forma unui ordin al ministrului Sănătății și să-l trimitem tuturor instituțiilor pentru implementare. În această etapă, măștile în transportul public și magazine vor rămâne recomandate pentru zonele cele mai afectate”, a spus Kunchev.

Dacă ritmul de creștere a incidenței COVID-19 va continua, de săptămâna viitoare se poate extinde cercul locurilor unde trebuie purtate măști, potrivit ziare.com.

„O variantă este să le introducem acum pentru 5-6 raioane care sunt deja în fața celorlalte, dar situația este foarte dinamică și mă aștept săptămâna viitoare să intre și alte raioane în acest grup. Așa că este posibil ca o decizie să fie luată la nivel național,” a spus inspectorul șef de sănătate de stat.

Conform acestuia, acest lucru nu va afecta economie, nici viața socială, nici turismul.

„Ce se va întâmpla în viitor îmi este greu să spun pentru că numărul persoanelor bolnave este în creștere, dar nu există o asemenea creștere și la nivelul internărilor. Urmărim situația foarte atent. Este evident că numărul este în creștere, este în toată Europa. Dacă virusul continuă să fie mai blând ca până acum, consecințele nu vor fi atât de grave. Profit de acest moment pentru a spune că oricine vrea să fie în siguranță nu are nevoie de planuri, de ordine. Oamenii pot purta mască oriunde doresc, pot evita locurile în care sunt mulțimi, pot avea grijă de igiena, pot aerisi camerele. Aceasta este o măsură suficient de eficientă în perioada de vară pentru a reduce drastic transmiterea”, a spus profesorul asociat Kunchev.

Ultima oră

Comentariul meu