Ministrul Educației a anunțat schimbări importante pentru examenul maturității, adică bacalaureatul. Se introduce o probă de evaluare a competențelor digitale.
Examenul de Bacalaureat va avea o probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun pentru elevii de la toate profilurile, două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională, o probă de evaluare a competenţelor digitale şi o probă scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării, la alegerea candidatului, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Examenul de Bacalaureat este prevăzut a avea următoarele probe. O singură probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun. Este o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. Această probă constă în evaluarea competenţelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba şi literatura română, la Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi ştiinţe socio-umane. (…) Două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională. (…) Vor fi verificate de asemenea competenţele de bază echivalente nivelului B1, dacă doriţi”, a afirmat ministrul, la o conferinţă de presă.
El a spus că elevii care promovează pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul al recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene.
Potrivit ministrului, o altă probă va evalua competenţele digitale.
„Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională şi proba de evaluare a competenţelor digitale şi au obţinut cel puţin nivelul „independent”; au susţinut proba scrisă de evaluare a competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun şi au obţinut cel puţin nota 6; au susţinut probă scrisă la Limba şi literatura maternă şi au obţinut cel puţin nota 6. Absolvenţii care au susţinut proba de de evaluare a competenţelor lingvistice şi proba de evaluare a competenţelor digitale li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise şi practice. Proba scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării nu condiţionează promovarea examenului de Bacalaureat”, susţine ministrul.
Probele scrise facultative, specifice profilului sau specializării, la alegerea candidatului, sunt:
* pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, o probă scrisă din matematică şi informatică cu accent pe competenţele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
* pentru profilul real, specializarea ştiinţele-naturii, din filiera teoretică, o probă scrisă din fizică, chimie şi biologie cu accent pe competenţele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
* pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, o probă scrisă din istorie şi ştiinţe socio-umane, cu accent pe competenţele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
* pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba şi literatura română şi limba şi literatura unei limbi de circulaţie internaţională studiate, cu accent pe competenţele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
* pentru filiera profesională, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire;
* pentru filiera vocaţională, o probă specifică profilului sau specializării.