Zilele libere legale care pică în weekend ar putea fi date în timpul săptămânii

Zilele libere legale care pică în weekend ar putea fi recuperate în timpul săptămânii, dacă va fi adoptat un proiect de lege propus de mai mulți parlamentari. Anul acesta, românii beneficiează de 15 zile libere legale, din care doar 9 sunt în timpul săptămânii.

Zilele libere legale care pică în weekend ar putea fi date în timpul săptămânii

Recuperarea zilelor de sărbătoare care pică sâmbăta și duminica nu este văzută cu ochi buni de antreprenorii care au firme mici, transmite Digi24.

Experții în resurse umane spun totuși că o astfel de inițiativă legislativă nu ar trebui să aibă un impact atât de mare asupra firmelor.

Corina Diaconu, expert în resurse umane: Cu siguranță fiecare își va găsi o modalitate de lucru, astfel încât să strecoare o zi în plus liberă pe săptămână care în mod normal ar fi picat în weekend. Însă nu cred că impactul va fi diferit la nivel de mărime a organizației.

Deși în fiecare an avem dreptul la aceste zile libere, nu beneficiem de ele în fiecare an la fel.

Din cele 15 zile libere de anul acesta, 6 pică în weekend. Printre ele se numără 1 și 2 ianuarie, când este Anul Nou,1 mai – Ziua Muncii, 25 decembrie, de Crăciun.

Angajații români au cele mai puține zile libere din Uniunea Europeană, 15, față de spaniolii care au 37 de zile libere de la stat, iar elveţienii 28, la fel ca britanicii, olandezii, germanii şi portughezii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică