FOTO Aurul pentru echipa ISU Sibiu la un concurs dedicat pompierilor profesioniști

Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a obținut Locul I la Etapa a III-a — zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.

În perioada 6 —8 iulie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș a organizat în municipiul Târgu Mureș și municipiul Sighișoara Etapa a III-a — zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție la care au participat loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

FOTO Aurul pentru echipa ISU Sibiu la un concurs dedicat pompierilor profesioniști

Concurenții și-au manifestat îndemânarea și deprinderile specifice, rezistența psihică și spiritul de echipă pe parcursul derulării celor patru probe ale competiției: ”Scara de fereastră”, ”Pistă cu obstacole pe 100 metri”, ”Ștafeta 4 x 100 metri” și ”Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”.

Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, formată din: plutonier adjutant Căluțiu Ioan, plutonier adjutant Căluțiu Lucian, plutonier adjutant Drăgulescu Sergiu, plutonier adjutant Radu Virgil, plutonier major Guțu Cătălin, plutonier major Spinciu Iulian, sergent major Badea Ionuț, sergent major Senche Alexandru, sergent major Gheorghiu Raul, soldat Nistor Raul Ionel, soldat Safta Florin Alexandru, soldat Stanciu Bogdan Ilie, antrenată și coordonată de șeful de lot, locotenent Radu Florin, și-au dovedit profesionalismul reușind să se claseze pe locul I la toate probele de concurs.

FOTO Aurul pentru echipa ISU Sibiu la un concurs dedicat pompierilor profesioniști

Ultima oră

Comentariul meu

Publică