Zeci de joburi sezoniere pentru studenți și elevi la Sibiu - Salariile încep de la 2.000 lei

Locurile de muncă pentru studenții și elevii de cel puțin 15 ani care vor să lucreze pentru perioada verii sunt diverse și cu salarii diferite în funcție de experiența fiecăruia. Printre cele mai întâlnite joburi disponibile în sezonul estival sunt posturile de recepționist, ajutor bucătar, ospătar sau vânzător de înghețată.

Angajatorii caută tineri serioși și dedicați care să îndeplinească anumite criterii pentru locul de muncă dorit. Atât pensiunile din Sibiu, cât și cele din Păltiniș angajează în această perioadă studenți și elevi care au disponibilitatea de a se adapta și de a învăța lucruri noi.

În Sibiu sunt disponibile zeci de anunțuri de angajare în domeniul Horeca, iar ofertele salariale sunt de minim 2.200 lei venit net. De exemplu, pentru postul de recepționist, cei care aplică trebuie să știe limba engleză la perfecție, să știe sau să fie dispuși să învețe să lucreze în programe profesionale de recepție, să fie sociabili, calmi, să aibă stăpânire de sine și atenție distributivă. Acestea sunt criteriile pe care Maria Lupu, administratorul Pensiunii Mai le cere atunci pentru un recepționist.

Un alt loc de muncă care poate reprezenta o oportunitate de angajare pentru studenți pe timpul verii este postul de ospătar. Pentru acesta, majoritatea patronilor cer experiență, unii chiar de trei ani. Aptitudinile de care un ospătar trebuie să dea dovadă sunt în primul rând seriozitate și profesionalism.

Cei interesați să lucreze în bucătăria unui restaurant sau pensiuni din Sibiu trebuie să știe că nu li se cere experiență, ci doar trebuie să facă ce le cere bucătarul – de regulă, să se ocupe de curățenie și să-l ajute pe bucătarul șef.

Care sunt salariile?

Salariile pentru posturile de recepționist, ajutor de bucătar și ospătar variază în funcție de programul de muncă și de experiența pe care o are angajatul. Pentru unele posturi angajatorii cer experiență, însă pentru cele mai multe dintre ele acceptă persoane care nu au mai lucrat în domeniu, dar sunt dispuse să învețe într-un timp scurt sarcinile.

Salariul unui recepționist începe de la 2.500 și poate crește în funcție de experiența în domeniu. Totodată, pentru un ajutor de bucătar salariul variază între 2.000 și 2.200 lei, iar salariul unui ospătar variază în funcție de experiența în domeniu acesta ajungând și la 3.000 de lei.

Un alt job bine plătit este cel de vânzător de înghețată. Este un loc de muncă sezonier, care nu necesită experiență, perfect pentru studenții și elevii care vor să câștige bani pe timpul verii. Cei care lucrează cu normă întreagă beneficiază de salarii atractive care încep de la 3.000 și pot ajunge la 4.500 de lei, după spusele vânzătorilor de pe strada Nicolae Bălcescu.

Zeci de locuri de muncă în domeniul Horeca sunt publicate pe platformele de angajări și OLX, însă patronii spun că foarte puține persoane îi contactează în ceea ce privește angajările din cauză că oamenii nu mai văd domeniul restaurantelor și barurilor ca fiind unul sigur, cum era considerat înainte de venirea pandemiei.

 

 

 

 

 

 

 

Ultima oră